Mi-aș răpune glasul spânzurând credulii
Ascunzând regrete într-un colț de mit
Să-mi îngrop tăcerea, să răsară ulii
Și să-mi ciugulească gândul de tâmpit.

Aș întoarce ura să alung naivul
Să îl prind în cinici și să-l țin captiv
Întrebând în lături căutând motivul
Chiar cu prețul propriu… de a fi naiv

Înfruntând o lume și apoi instanța
Acuzând trecutul de ipocrizii
Judecând istorii să închid speranța
Să o scot din biblii ca pe erezii.

Mi-aș răpune pagini, îndoind privirea
S-o retrag în goluri din deznodământ
Și din lașitate n-aș privi aiurea
Într-o clipă seacă zâmbetul înfrânt.