când eu eram mai tânăr
(bine în realitate este mai potrivit
să spun
foarte tânăr)
câţiva ani mai înainte
de a cunoaşte şi
de a intra în acest oraş
mă gândeam la viitor

familia mea era suficent de bogată
şi eu elev la liceu

copilăria mea era amintirea unei case
cu gard din scândură vopsită în verde
o curte spaţioasă cu iarbă şi flori
iar în faţă
exact peste drum
şcoala
o clădire înaltă alba
ca o stafie acolo am înţeles
pentru prima dată
că există şi moarte
când a murit una dintre învăţătoare
şi de atunci
am început să văd viaţa
ca pe un drum către moarte

fiecare pas
fiecare minut trecut
mă apropii tot mai mult
şi mai mult
de ea

ne bucurăm la cumpăna dintre ani
dar drumul nostru este tot mai aproape
cu fiecare an
de ea
de moarte

de atunci o aştept
zi de zi
an de an
trăind fiecare clipă