emiemi -
senzititiv
alunec
în pîntecul străzii ca un reflex
demult așteptat
oamenii se uită la mine apoi ceasul de mînă anunță
e timpul
și haita se repede spre trup
cu nările dilatate
fiecare apucă ce poate
ba mușchii ba ochii nu mă doare nimic
de foame
îmi vine și mie să urlu
undeva
o aromă a sunat stingerea simțurilor
e atîta liniște încît poți s-auzi
carnea trosnind
Poezie:
Comentarii
Ela -
Emi, totul este bine redat, foamea, prada, aviditatea, sângeriul, impulsul nestăpânit, totul în primele 3 strofe e în forță și bine susținut. Dar pierzi din intensitatea și sens în următoarele 2. Sună cumva retoric "e așa o tăcere încât...", "e atâta apus" - nu merge deloc. Ești prea descriptiv și explicativ la "încât umbra e unica formă de viață" - deja pici în reportaj. Iar strofa finală pare ruptă de întreg. Cred că ar merge lăsate doar primele 3 strofe, eventual cu un final în aceeași linie, pe acel fir întins la maxim. Cel puțin aceasta este impresia mea.
emiemi -
Ela, multmesc. Intr-adevar, am avut multe batai de cap cu apusul si tacerea. Am modificat, pentru moment.
Ela -
Da, e mult mai coerent acum. Mi-ai amintit și de Blaga: "e-atâta liniște în jur că mi se pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună" (desigur, aici, în poezia ta este cumva negativul, e moartea, nu viața)
alma -
Iar un text din ciclul: "Asa, si?". Subtitlul asa se vrea? Cred ca singurele versuri de la care ai putea scrie totusi un text reprezentativ pentru tine sunt primele cinci. Finalul e gaselnita.
vladimir -
Textul nu-i deloc rau insa lectorul se impiedica tocmai de chestiuni relativ simple ce tin de partea formala. Mi-a placut... "alunec în pîntecul străzii ca un reflex demult așteptat" "undeva o aromă a sunat stingerea simțurilor" Finalul... Alina a zis foarte bine.