când m-am întors acasă în zori
colivia pentru păsări
avea uşa deschisă
o pereche de aripi abandonate
proprietarului îi crescuseră
altele noi intrase în pielea canarului
şi culegea insectele ce aduceau ploaia
în stropi mărunţi
o strecurau în pântecele norilor

fără trup îmi era greu să-mi imaginez zborul
să recunosc trilul de dimineaţă al ciocârliei
şi pianul privea morocănos
din mijlocul salonului
îşi acorda singur clapele
când mă apropiam îmi simţea pulsul
şi se oprea

nici nu-mi închipuiam
că într-o zi mohorâtă
viaţa devine mai interesantă
dacă o îmbraci cu un abur de cafea
o auzi păşind uşor
o cameristă fidelă
deschizând ferestrele la ora nouă fix

azi a aspirat o frunză
şi încă una
toamna s-a prins ca un plasture
peste o gaură din inimă
acum am în piept
o colivie cu uşa deschisă
şi o pereche de aripi vechi
pentru curăţat soba dimineaţa