un câine este rostogolit din cer
corpul lui formează un covor cenuşiu pe care călcăm
când ultimul înger se întrupează în animal
câinele creşte
ca un bulgăre de zăpadă
adulmecă tragedii se acoperă cu zile
tot mai cuprinzător
pare că din el se nasc anotimpurile şi ploile şi
mai ales
noaptea

în burta câinelui răsar flori
curg nori
păsările ies din ouă

timpul ticăie aiurea
dinţii lui devin gratii
temători îl mângâiem pe creştet
aruncăm câte-o coajă de pâine.
se deschide ca o închisoare
cu gura prinde zările
de la un capăt la celălalt

din întuneric
toţi aşteptăm
primul licurici înghiţit
să îl transformăm în soare.