Virgil -
nouă mii nouăzeci și unu
ascensorul se prăbușește în sine
scări se rostogolesc roșii
peste bile negre
un sunet înghite pe altul
cu spatele la mine
se iese prin stînga
se intră prin cealaltă stîngă
atîrnat de becuri lîncezește crăciunul
din abur se-ntinde o stradă
pentru o secundă
numărul perfect este nouă mii nouăzeci
și unu
de gînduri
despre tine
Poezie:
Comentarii
Aranca -
imagini ce isi devora imaginile in miscarea lor perpetua, prin spatiile intrepatrunse dinamic in textura orasului necunoscut, fascinant ca toate locurile ramase a fi descoperite, evaluate, filtrate prin ochiul Trecatorului. finalul poarta o tenta romantica si originala, si e sugestiv pentru un poem ca un blues uitat intre doua plecari, acasa: "numărul perfect este nouă mii nouăzeci și unu de gînduri despre tine".
Virgil -
multumesc Aranca, eram undeva in acele zile si am intrebat de ce prefera noua mii noua zeci si unu. mi-a zis ca e numarul lui norocos. si atunci m-am gindit de noua mii noua zeci si unu de mii