atunci au împărţit oasele, solzii şi icrele
oase argintii:
biserica era mereu curată
ca ochiul lui dumnezeu înainte de asfinţit
praful dinăuntru rămânea suspendat
pe ninsoarea de raze din ferestre,
se amestecau deasupra aurele sfinţilor
fără tămâie sau lumânări
solzi aurii:
în biserica veche praful e mai rece
ca mălaiul într-o moară părăsită,
pluteşti într-un acvariu îngheţat,
fosilă antediluviană,
îţi cresc branhii prin care respiri fără zgomot
fraţi şi surori
icre roşii:
toţi preoţii stau drepţi
cu pietrele de mormânt spălate
de ochiul lui dumnezeu,
preotul viu dă ocol pocalului dincolo de lume,
amestecă de zor ca într-un mojar,
pisează
până când trec apele
icre negre:
şi aici mai rămâne
doar începutul de la ioachim şi ana,
restul
Poezie:
Comentarii aleatorii