viața ne călărește
precum niște cai
cu spinări jupuite
cu pintenii ei găurindu-ne pielea
jumătate carne de copil
jumătatea cealaltă moaște
urcăm macinînd orizontul firecărei zile
cărînd molozul veșniciei între coaste
apoi ne lăsăm fierbinți
în iarba umedă și rece
gîfîim tolăniți ca niște iguane gestante
după înconjurul lumii
într-o scoică uriașă
e ca și cum nu am fi venit
nici nu am fi plecat prea departe
doar lumina ne pipăie
cu degetele ei lungi și albastre
o liniște șerpuitoare adusă de vînt
ne hrănește cu somn
iluzia unei veniri
dintr-o lume
care să fie numai a noastră