Gâfâi. Inima mi-a ajuns în gât. Am fost, la un moment dat, ultimul din pluton. Acum câțiva m-au depășit cu o tură. Este ultima mea șansă. Niciodată să nu te grăbești. Ajungi mai repede acolo unde nu vrei. Un cui se înfige în inimă. Gâfăi. Inima …Nu. Ba da. Nu asta vreau. Vreau…Am vrut. Ce am vrut? Capul îmi plesnește. Gâfâiala nu se mai aude. Nu o mai aud. S-a mutat în rărunchi, în picioare, în tot corpul. Întregul care sunt eu…Nu mai gâfâi. Fibrele se contractă-decontractă spasmodic. O lumină imensă…Explozie. De întuneric luminos. Încetinesc ritmul. Ritmul mă încetinește. De ce? Ultima șansă? Pe dracu'! Cine vorbește? Și de ce?… Se destinde. Simt cum începe să se destindă. Cine? Alergarea care, încă sunt Eu. Eu? Nu. Eu sunt cineva din afară care mă privește alergând. Mecanic. Am vrut-o. Nu o mai vreau. De ce ? Ultima șansă. Nu se câștigă. Se joacă până la capăt. Care capăt? Linia de sosire…Cine a trasat-o? Cel care aleargă detasat de mine. Am vrut. Vreau. Încă de când știam că nu se poate. Ba da. Și întunericul începe încet, încet să se destrame. Lumina lui strălucitoare se estompează. Fluturi. Fluturi zboară pe lângă mine în mii de culori. Îl înconjoară pe cel ce aleargă. Mii de kilometrii. Parcurși înainte. Pentru această ultimă șansă. Nu de a câștiga. Mai mulți m-au depășit cu încă o tură. Nu. L-au depășit pe idiotul care aleargă. Mă și amuză să-l prives. Pe el, pe ei. Îi dau câteva șuturi în fund. Așa, de distracție. Să-l văd cum mărește acum ritmul din nou. Îl calmez. Nu trebuie să câștige nimic. Dar nici să piardă. Ce? A, să ajungă până la finiș. De ce? Pentru că acum nu mai gâfâie. Sau nu mai simte că…M-am dus la antrenamente. Nu cu mult timp înainte de cursă. M-a privit antrenorul. Vreau….Mi-a turnat o anecdotă tâmpită. Ci că era un concurs de ales un june prim. Pentru un film. Trebuia să îndeplinească niște condiții. Să aibă înălțimea de…perimetrul toracic de… să înoate și să alerge suta de metrii în.. să aibă vârsta de…Tu de ce ai venit?! Să-ți spun că nu poți conta pe mine. Și acum treci la treabă. Mai vrei? Vreau…Ce? Să-mi joc ultima șansă. Atunci aleargă…Și uite idiotul pe care îl șutuiesc de la spate c-o face. E chiar distractiv. Ba nu. Gâfâitul trece încet de la el la mine. O umbră poate să gâfâie? Uite că poate. El alergă înainte. Încep să rămân în urmă. Niciodată să nu te grăbești. Ajungi mai repede acolo unde nu vrei. Răresc ritmul. Un fel de entuziasm, un fel de bucurie, un fel de extaz…Lasă-l s-alerge. Ultima șansă nu mai este a lui. El mai are… Eu nu. Și îmi iua zborul trecând lin și planat peste linia de sosire. Apoi mă dizolv undeva în înalt….Privind cum Chrondrix…