O pânză cu multiple hiperlink-uri, noduri și emisii interrelaționând simultan. Rețeaua structurală, rotunjită de propria-i densitate, ne apare ca informație indefinită, ale cărei potențe se realizează gradat, în jocul indeterminării cu determinatul dat, orice progamare inițială fiind reactualizată permanent. Sfericitatea înseamnă simultaneitate, vitezele informației dintre diferitele puncte centrale, pe niveluri ierarhic intersectate, se echilibrează reciproc devenind una: sfera pulsează, e vie...
Ideal entropic și sinergie neuronală, sfera, vie și mereu atrasă spre un preaplin vital, este informație pură sintetizată organic. Structura ei, autogeneratoare și reproductivă, se dezvoltă pe coordonatele diacronice ale fixității și fluidității, rearanjate în continuumul cronotopic inovator.
Codul binar este constanta primordială a sferei iar terțialitatea inclusă a binarului deschide dimensiunea onmitropică a nonbinarității –neant, ekstază și alternativă la ființa/ -rea captivată de tensiunile axiologice constitutive. Binaritatea de grad secund –cea între binarul simplu și nonbinar (înțeles ca simultaneitate a ontosului bi-structurat) –reprezintă etapa superioară de ordinare a informației. Sfera devine locuibilă nonsfericității, se pătrunde cu exterioritatea anulantă, injectând-o cu propriile latențe. Emisiile sferei, relațiile și feed-back-ul ei neîntrerupt cu exteriorul(care, la rândul lui, se sfericizează, se umple de sfere) o situează într-un plan polistratal definit de conjuncțiile slabe ale relativului. Minge elastică supusă valurilor gravitaționale întreținute de coexistența celorlaltelte sfere –emanațiile ei binare dar, simultan, și oglindirile-i nonbinare– sfera noastră punctează un traseu revizuibil în spațiu-timp, distanțele parcurse fiind raportate la o dublă relativitate: cea a sfericităților referențiale și cea a logosurilor interne –excrescențele filosofice ale informației hiperordinate.
Destinul sferei este însă autocunoașterea (informație ce-și mărturisește originea, ADN-ul și posibilele finalități), o autocunoaștere simbolică inserată în osatura cunoașterii denotative. Depășind nivelul analogic al re-cunoașterii (un raport exact de 1/1), autocunoașterea tinde spre UNU, deși ontologic binară și latent nonbinară. UNU, improbabil de realizat dar nu și de receptat, ridică problema finalității sferei în raporturile cu sine însuși, cu exteriorul subiectiva(n)t (Altul-Celălat-Eu) și cu irealizabila realitate suprareală. UNU, transcendent și imanent sferei, se erijează în punctul terminus al ontosului ei, instaurând o binaritate de grad terț, o superlativizare, totuși, finală...
Tensiunile centrifuge, revărsările cinetice și stabilitățile efemer centripete mențin sfera în jocul creator al libertății, revelație a ultimelor fundamente informaționale și împlinire a vocației cognitive.
Icoană asimptotică a entropiei, cunoașterea sferică este doar una din nenumăratele metafore epistemologice, peisaje contextuale pentru rostogolirea unei gândiri postmoderne.

Dar sferele există: dansul lor e lumea noastră.