Se spune că în anii premergători perioadelor caracterizate de nenorociri și războaie, numărul nou-născuților băieți îl întrece cu mult pe cel al fetelor. Asta doar în teorie, pentru că în practică Maria lui Trică Diaconu adusese pe lume, doar din `39 până prin `45, nici mai mult nici mai puțin decât șapte fete. Lica era cea mai mare. De frumușele, nu încape vorbă, una mai ocheșică decât cealaltă. Acu` las` că nici Maria și Trică nu erau tocmai urâții satului. Fetele se ajutau una pe alta și creșteau repede. Mulțumită lui Dumnezeu, toate erau sănătoase, chiar dacă, ce-i drept e drept, trăiau destul de sărăcuț. Dealtminteri Trică nici nu se mai supăra când, de la o vreme, cam des, auzea de la unul și de la altul că i se spune Calicul lui Diaconu. Asta-i viața, își zicea văzându-și de-ale lui. Anii șaptezeci l-au găsit angajat ca îngrijitor la școala din sat și doar cu ultimele două fete nemăritate. Cât de sărăcia de acasă, cât că băieții liberați erau destul de scumpi, fetele lui Trică, puțin după vârsta buletinului, nu rezistau la mai mult de două-trei hore fără să fie cerute de neveste. Pe Lica o luase Tache al lui Savu. Măcar cu 10-15 ani era mai mare decât ea, dar venea dintr-o familie de oameni gospodari și avea o bucată de căsuță în cotul Bahluiețului, chiar în mijlocul Giurgeștilor, așa că Lica n-a rămas mult pe gânduri și s-a dus pușcă după el. Ceva mai târziu, Tache s-a angajat la șantier în oraș; ca dulgher, i se acrea de teslă cât era ziulica de mare. Și, acu, se știe, oricum a-i da-o, tesla cauzează bărbăției... Prinsese gustul banului și voia să-și facă gospodărie mare. Casa nouă, ridicată la șosea, era aproape gata. Mai avea de vopsit câte ceva, pe afară, și de sudat porțile. Lica îi punea de mâncare la sufertaș, din ce făcea în casă, că așa ieșeau mai ieftin, iar seara, după trenul de opt cu care se întorceau navetiștii, mai așeza o dată masa, mai mult pentru el. Tache cădea mort, iar dimineața, cu personalul de cinci, o lua de la capăt. Asta, fie vară, fie iarnă. Mai puțin duminicile. Ea grijea de bucățica de pământ ce-o aveau pe lângă casă și mai deretica, așa, ca femeia, ce mai putea prin gospodărie. Făceau de-acum 15 ani de când se luaseră și, neavând copii, au intrat oarecum pe o zonă de plictis. Ea ofta tot mai des, ba chiar mai și plângea pe ascuns, dar se convingea în fiecare zi că nu se putea sustrage unui destin potrivnic ei de-a dreptul.
*
Primăvara asta sosise mai devreme decât de obicei. Câteva zile călduroase au făcut nu numai să dispară orice urmă de zăpadă, dar și să se zbicească bine pământul. În salcâmiștea din fundul grădinii păsărelele dădeau un concert în toată regula. Lica găsi o bună ocazie să grebleze câteva straturi, undeva în fața casei, pentru ceapă și usturoi. Orice s-ar spune, când totul în jur se trezește la viață, cât de bătrân sau de bolnav ai fi, tot ai vrea s-o mai duci o bucată de vreme. Așa că, și ei, pofta de viață parcă îi mai reveni...