Virgil -
ps. 19:5
se sparg în mine mugurii de floare
ca în adîncul boabelor de lut
e roșu timpul înspre verde și mă doare
în locul unde se desprinde de trecut
aleargă primăverile prin mine
o cavalcadă înecată în amurg
se prăbușesc aripile-n rubine
pămîntul se răstoarnă stele curg
se oglindesc în mine mii de chipuri
sînt lacul coborît din cer
în rădăcini mă vărs în fluturi
și obosit adorm mereu stingher
și iar se-ntorc în mine anotimpuri
din nou răsar înfiorat în zori
sînt mire iar împodobit cu scuturi
bărbatul coborît din nori
Poezie:
Comentarii
francisc -
si luna ca o mireasa asteptand apocalipsa ideilor. pe scut.
yester -
pentru a respecta metrica eu aș pune în prima strofă: "e roșu timpul înspre verde doare" "iar locul se desprinde de trecut",( 11 silabe, 10 silabe, 11 silabe, 10 silabe) ideea frumoasă! mai lucrează, dacă vrei! mă opresc aici pt. că văd nerespectarea metricii și în continuare. obiectiv, cu sympatheia, yester.
hecatonhir -
nu mă împiedic metric. asta pentru că mi-a plăcut senzația lăsată, chiar și după o analiză mai atentă. e o sărbătoare vegetală intrată în ''conflict'' sub o pânză a timpului cu mirele, cel care a făcut toate astea să reînvie. iar el zace într-o somnolență asemănătoare celei postcoitum (cum i-ar fi plăcut unui senior al criticei s-o numească). și nu m-am împiedicat metric, dar poate e bine de umblat și acolo. salve!