text cu oameni care mă surprind

imaginea utilizatorului alma

caut oamenii care să mă surprindă,
lucrurile inutile, cărțile între coperte alb negru,
melcii din talpă, străzile în plus, drumurile în minus
toate numele

de câtva timp stau de vorbă cu un puști de 19 ani,
de mult n-a mai reușit vreun bărbat să mă surprindă
domnul Pa se ocupă acum cu alte chestii,
precum mutatul lucrurilor esențiale din lume,
a trebuit să vină puștiul ăsta să discute cu mine
ca un bărbat matur cu o femeie
de oricare ar fi

o să vină apoi crăciunul, o să primesc și eu un cadou
un reportofon or smth, n-am mai primit de mult cadouri
ceva să mă înregistrez pe drumuri, ar trebui să vorbesc tare
și singură pe stradă, dar cine nu vorbește singur pe stradă în ziua de azi

nu mai e timp de scris
o poezie cere ore întregi, eu merg ore întregi pe lumea asta
o întreagă transhumanță între pantofii mei de la
skechers official shoe store din moldova, românia
și uit
uit ce scriu în gând, și nu e corect să uiți
ce scrii în gând

dacă aș fi în stare să inventez altceva decât
bărbat și femeie
aș fi dumnezeu și poate m-or nominaliza la premiul nobel pentru pace
dar nu-s,
slavă lui allah domnului,
nu-s

Comentarii

comentariu de om surprins!:)

wow, mi-a placut de prima oara...si dupa citeva cititri mi-a placut si mai rau!:)) am cautat un text care sa ma surprinda azi si asta este...are nerv, franchete este ..instabil ca un balon cu helium ce se zbate in mina gata sa se duca... o plimbare prin subconstient...trece de cota normalului prin dezlegarea gindului deasupra streotipiei mondene.. un text eliberator care desi nu exceleaza prin bogatie metaforica (yupeee!) este jucy and sassy si care pe mine ma incadreaza in seria cititorilor cu aceeasi mentalitate... si eu uit ce scriu in gind... si ca agnostica ce sint, ma inchin si la ultima strofa...:) Alina, what a feast! cheers, Corina *un mic token de apreciere! (..pina la craciun...desi nu cred ca penitele virtuale imprima vocile interioare.:)))

.

Finalul complet ratat, pacat de un poem discursiv reusit. Adicatelea cum "dacă aș fi în stare să inventez altceva decât bărbat și femeie aș fi dumnezeu" Pai dumnezeu asta a inventat... Poate un "as fi alt..." acolo ar face ceva sens dar ar pica si in alt non-sens, nu stiu, cred ca dumnezeu nu are ce cauta acolo pentru sanatatea poemului, parerea mea. In rest placut si textul si penita... pe autoarea romgleza Papouis o citesc mereu cu un heep-hop-hurra... geniala si savuroasa de fiecare data cand intervine. Imi sugereaza videoclipul de la Queen "I want to break free" prezentat de un DJ din Romania de acum peste douazeci de ani "vreau sa sparg liber". Andu

interesant

O poezie interesanta si surprinzatoare. Desi nu sunt fan al combinatiile romana&engleza decat in proza, aici insertiile acestea nu sunt suparatoare. As renunta totusi la prescurtarea de mess smth (something ar fi aratat mai bine pe hartie). Subscriu si eu parerii despre final. ai putea pastra daca doresti "as fi dumnezeu" dar atunci poti sugera ideea creatiei unui alt barbat si a altei femei, ceva de genul asta.Te mai gandesti tu si vezi ce iei in considerare din toate sugestiiile. Sau, faci cum fac eu uneori : las textul asa cum imi place mie :)

Corina, Andu

Corina, mulțumesc și mă bucur că ți-a plăcut textul, așa cum e el, cu finalul ratat. Mulțumesc și lui Andu, mă bucur de fiecare dată când sunt criticată negativ. Pe cuvânt!

Marynna

Marynna, interesant ce spui, ai dreptate, voi rezolva cu prescurtările :). Mulțumesc!

parera mea

iata ca pentru a doua oara astazi ma refer la un comentariu precedent. dar nu as fi intervenit daca nu m-ar fi deranjat lipsa de logica a argumentului lui Bobadil. Alma a scris: „dacă aș fi în stare să inventez altceva decât bărbat și femeie aș fi dumnezeu... ” Pentru mine asta suna pur si simplu corect si logic. Adica, evident (si aici dezvolt ideea Almei) - daca as fi in stare (daca as putea, etc, daca mi-ar trece prin cap) sa inventez altceva (ceva mai mult, ceva diferit de..., ceva fara atit de multe presupuse defecte) decit barbat si femeie (inclusiv relatia dintre ei, cu toate complicatiile si frustrarile si incilcelile ei), atunci (daca as fi in stare sa mototolesc aceasta creatie, sa o arunc la cosul de gunoi si sa ma apuc sa fac alta in locul ei, alta diferita), atunci deci m-as califica la omnipotenta sau omnistiinta lui Dumnezeu si deci as fi prin extensie Dumnezeu. Nu inteleg ce este atit de greu de priceput din aceasta inlantuire logica. Mi se pare aproape scolareste de simplu. Dar, ma rog, poate e doar ptr mine asa. Ceea ce mi se pare mie aiurea in final este chestia (ca nuca in perete) cu premiul nobel pentru pace. Nu inteleg ce cauta acolo. Si tot in final mi se pare parodic aiuristica mentionarea lui Allah. De parca ai vrea sa insiri o menajerie de religii. Nu vad sensul. But, banuiesc ca fiecare cu mijloacele lui artistice.

Logica si arta combinarii

De acord cu logica din comm-ul lui Virgil. M-a pus si pe mine pe ganduri, cum ca uneori ca sa te faci inteles trebuie sa folosesti mai multe din cuvintele astea, bata-le vina! Ca a adus el vorba, intr-adevar si Allah apare acolo cam brusc... chiar nu vrei sa rescrii finalul asta buclucas asa ca sa impaci si pe logici si pe gnostici si pe religiosi si pe... de fapt pe nimeni doar pe cei carora le place poezia ta? Indraznesc "dacă aș fi în stare să inventez altceva decât bărbat și femeie aș fi nominalizata la premiul nobel pentru dumnezeu dar nu-s, slavă domnului, nu-s" Asta doar pentru ca imi place poemul, desigur... Andu

mulțumesc!

Am corectat, aveți dreptate, mulțumesc! Scuze că răspund scurt, sunt în mare grabă cu Virtualia, volum, afișe, program etc.