Îmi iubesc românica? Da. O neglijez? Da. Vreau să o neglijez? Nu. Mă pot abține? Da. Atunci de ce? Nu se vrea. Am prejudecăți? Nu. De ce? Nu am de ce. Sunt viril? Da. Sunt virgin? Nu știu. Urăsc la românica? Nu. Dar am ocazia? Probabil. Detest gunoiul? Nu. De ce? Autoconservare. Există prostie la românica? Există. De unde știu? Confidențial. Sunt patriot? Când beau ciuciucaș! Când beau ce?
Predosloviia descălicării Țării României dinceputul ei. Carea este însemnată de ziare, agenţii de ş
Vor unii România să-i zică că au chiemat-o Republica Socialistă mai înainte. Republica care vine de la latinescul „res publica”, care va să zică treburi de obşte, iar Socialistă vine de la bărbosul de Marx care voia să înlăture piaţa, capitalul, banii, ceea ce s-a şi întâmplat aşa cum se va vedea mai încolo, cum de dispăruseră ele aproape cu totul. După unii cronicari nemţeşti, leşeşti ori ungureşti, s-ar mai fi chemat şi Rromânia, dar hristoavele noastre cele cercetate nu au arătat nimica în acest sens, lucru de ocară pentru împilatorii pomeniţi.
M-am dus şi eu ca omul în vizită la vecinii de sus, mai mult de obligaţie, că nu prea ne cunoaştem. Eu şi-acasă sunt mai mult în vizită. Fusesem invitat la o ciorbă de potroace, cam ne-ortodox, (deşi eu nu ţin cont deloc de treburile-astea), chiar în liftul în care mă suisem cu vecina. Ora mi s-a părut cam curioasă, da’, în fond, ce mai e un program în ziua de azi. Başca oboseala de după o juma’ de noapte de robotit, m-am riscat la o tentativă firavă să mă eschivez, cu toate că mi-era foame şi ştiu sigur: n-aveam nimic gătit şi nici vreo intenţie să-mi fac vreo invenţie culinară n-aveam. A insistat, aşa că mi s-a părut nepoliticos să refuz. Mă luase pe sus, oricum.
Se întâmplă uneori ca intelectul să intre în conexiuni cu o lume superioară. Transcendentă, spun filosofii. Spirit, o numeşti tu. Iar aceste momente pot fi cele mai neaşteptate: trecerea ezitantă pe puntea subţire dintre starea de somn şi cea de veghe, prilej oferit de savurarea unei ceşti de cafea, relaxarea sub umbrela unei ploi calde de vară, cu zgomotul unei niagare îndepărtate pe fundal (duş, în termeni laici) ori chiar anumite activităţi fiziologice ce au drept rezultat uşurarea trupească, însoţită de înălţarea minţii până în lumea sferelor ideale.
De nenumărate ori nu le apreciem la justa lor valoare, tratându-le ca pe nişte obiecte folositoare.
Chiar dacă sunt nelipsite de la cele mai simandicoase petreceri, nu se ascund nici în cazul agapelor, la restaurant, la iarbă verde, la nunţile organizate în colbul rural, nu lipsesc niciodată de lângă noi, ne fac viaţa mult mai frumoasă, mai uşoară.
Este foarte adevărat că nu rezistă întotdeauna la mişcările noastre, de multe ori brutale, că delicateţea, fragilitatea lor sunt binecunoscute, totuşi, ce ne-am face fără ele?
Comentarii aleatorii