- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă…
- Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu părul mare… Cum dracu-l chema?!
- Camil, Camil îl chema. Pune altceva!… Și mai toarnă-mi în pahar, nu vezi că-s pe sec! (Ce dracu’ face asta pe proasta? Cică a uitat cum îl cheamă… De parcă nu și-ar fi tras-o cu el. Mă crede tâmpit, ce mă-sa?! Și ea, și Mariejeanne, și japița aia de Brigitte… În fine, nemțoaica a fost de comitet, a făcut-o cu toți. Mai puțin cu Nino).Roxana se aplecă peste umărul său și-i turnă vodtcă.
Anei îi plăcea să se ghemuiască printre vise, ca un câine al nimănui în culcuşul săpat în nisip. Culcuş ce urma să-i ţină cald sau răcoare, după anotimp. Visele nu au anotimp, au doar speranţă, iar nisipul nu are vise; câinele poate să aibă, uneori.
Visele pot fi de zi şi de noapte. Le creezi sau îţi creează, câteodată,.. coşmaruri.
După ce Dumitru Iufurko plecă cu trăsura împreună cu profesorul Stănescu, Petru Klontz nu avea nici un chef să-l conducă până la casa Annei Surduc, iar profesorul Lupu, studenții și toți cei ai casei se culcară, bătrânul ieși în curte și se așeză pe jgeabul de lângă fântână așteptând întoarcerea lui Dumitru.
S-a întunecat. Aerul se lipește de pereți. Am rămas singură în vilă, nimeni nu mai lucrează la această oră. Sting calculatorul, apăs și pe întrerupătorul de lumină și ies din birou. Nu am ceas, habar n-am cât s-a făcut. Dau bună seara celui de la pază, el îmi deschide ca de obicei poarta, "Week-end plăcut", descui mașina. Încotro? Nu am aprins farurile, o lumină lăptoasă adulmecă asfaltul umed, a plouat puțin mai devreme. Hai acasă, îmi șoptește piticul. Îl simt trist. Ciudat, el e responsabilul de bobârnace contra tristeților. Să-l întreb ce-a pățit, dacă nu cumva și-a mușcat limba?!
Hei, nu delira, nu-i nevoie să te exprimi coerent, e suficient să gândești în doi peri. De-aia mă și iubești atât. Știi ce? Pornește odată, nu mai poți întoarce nimic.
I-au spus Vezică. Accentul, bată-l vina! Vezi că te caută nu’ș cine, vezi că vin diseară pân’ la tine... Vezi-că-le astea la un loc i-au adus porecla. Și cu ea a rămas. Numele lui e Claudiu. Dar cine să-l mai țină minte? Nimeni nu l-a învățat să pronunțe cuvintele astfel, într-un fel al lui, care enervează pe unii și distrează pe alții. Dacă i se pare că îl sâcâi, urgent te expediază printr-un fermecător „mămălaș’?”.
Comentarii aleatorii