Dacă cineva o să-mi spună că tractoriștii nu pot fi bărbați mortali, momentan l-oi contrazice. Succesul la femei pe care îl avea Șpanchiul lui Totoi îl făcea să fie invidiat de mai toți „semetiștii” Și asta cu toate că era scund, țigănos și cu un pic de albeață la ochiul stâng (din acest motiv alegându-se și cu porecla Șpanchiul). Ca etate, nu trecea cu mult de 40 de ani. Când nu ieșea cu tractorul la câmp, umbla printre grajdurile fermei zootehnice cu mâinile adânc băgate în buzunarele salopetei. Avea și un tic: agita mai tot timpul mărunțișul din buzunar, din ce în ce mai tare cu cât se apropia de muieri. De vedea vreuna prin ograda Gostatului, mulgătoare ori casieră, sudoriță ori contabilă, măritată sau nu, pe dată intra cu ea în vorbă.
Vișinel se scoală mahmur, iese afară pe urma făcută de cîine, se oprește la poartă, lîngă locul unde cîinele a îngălbenit spuza brumii, chibzuiește cu mintea tulbure, apoi o ia pitit pe după gard, ca să nu-l vadă Marița, nevastă-sa „de-al doile”. Mai întîi se oprește la privatizați și bea cît are bani. Neostoindu-i-se setea lui cea mare, arșița ce i se urcă din măruntaie ca din fundul Gheenei, merge pe la gospodari și bea în baza zilelor-muncă pe care urmează să le facă la primăvară. Pe urmă se întoarce acasă smintit și ticăloșit cu asupra de măsură. Blestemă și urlă cît ce poate pînă ce îngrozește tot satul. Turbarea și îndrăceala lui se ridică pînă în ceruri la Domnul-Dumnezeul Slavei și Adevărului. Și-odată Preaînaltul și-a ieșit din răbdări:
Duminică seara, în curtea Annei Surduc se petrecea mai ceva ca la nuntă. Bătrânul lăutar Ionci trăgea cu arcușul pe strunele viorii ba câte o polcă, ba câte un ceardaș iar studenții dansau cu fetele din vecini care fuseseră invitate la petrecere.
Bătrânul Magas golea pahar după pahar ciocnind ba cu profesorul Lupu, ba cu profesorul Stănescu.
– Bine l-ați mai jucat pe Klontz, crucea cui l-a închinat de nemernic! sincer se bucura Magas. Dar nu înțeleg de unde ați aflat de planul pe care la țesut ca un păianjen otrăvitor?
„Mă simt așa de bine, acum că te-am cunoscut, spune domnul cu pălărie. Nici nu știi cît mă bucur. Te simt acum ca pe propria palmă, nici o ridicătură surprinzătoare, totul e așa neted și plăcut, cunoscut. Păcat numai că nu te pot vedea clar din cauza acestor lumini, sunt prea multe și prea puternice. Sunt niște becuri cețoase, parcă te văd așa, îndepărtîndu-te, ca și cum ai fi în fața mea la o masă și masa s-ar face din ce în ce mai lungă, tu ai ajunge undeva departe. Îmi pierd șirul, știu, dar înțelegi tu ce vreau să spun, da, nu face nimic. Vreau să-ți spun ceva interesant, ceva care să te atragă atît de mult, încît să mă asculți uimită și să nu ai curajul să te ridici să pleci.
Îl măsura cu un zâmbet abia mijit în colțul buzelor, foarte puțin surprinsă de nepăsarea pe care o afișa, aproape ostentativ. Îl privea direct în ochi, făcând abstracție de goliciunea lui. Nu părea unul din aceia preocupați să tragă de fiare și să-și arate mușchii, la apariția vreunei femei. Nu s-ar mai fi obosit să-l caute, dacă ar fi simțit asta. În bar, crezuse, pentru câteva clipe, chiar că este din același aluat ca Adi. Din fericire, se înșelase. Asta nu însemna că trebuia să se entuziasmeze, dar, cel puțin, se liniștise Încercă să-i citească, pe chip sau în privire, un răspuns, o teamă, o furie gata să izbucnească, un potop de înjurături.
Comentarii aleatorii