Sărbători. De iarna. Vine popa (de cartier). Cu feleștiocul de-mi impregnează pereții cu sfințenie. Mă uit circumspect – abia-mi zugrăvisem în toamnă casa. Îmi vine inima la loc. Sfințenia nu lasă urme decât acolo unde nu se vede idem suportul ei lichid. Dar se simte. Trage popa ăsta al meu cu coada ochiului la pereții mei plini de icoane și ici acolo cu câte un obiect de cult. Toate ortodox-bizantine. Și în plus vechi și autentice. Vară-mea din Germania are zice ea o cioacă cu hainele de blană. Cioaca mea sunt obiectele de cult. Care de le privesc îmi creează o stare de bine și liniște. Multe dintre ele salvate de subsemnatul după revoluție. Tot de la un popă (ortodox) care-și devalizase biserica pentru a le trece peste graniță. I-am dat cât a cerut. Și toată lumea – mulțumită.
Studentul intră. Era mare încăperea. Biblioteca națională veche. Plină de rafturi. Îmbâcsită. Cu fișierele imense. Îi căzură umerii. Gârbovi. Dar trebuia să facă referatul. La psihologie. Cristian era proful lui. Glumeț. Odată se vorbea despre prejudecăți. Nici voi să nu călcați pe capacele de canalizări. Spuse.
- Mi-am dat seama!
- La ce te referi, Horia?
- La subiectul referatului.
Dacă cineva o să-mi spună că tractoriștii nu pot fi bărbați mortali, momentan l-oi contrazice. Succesul la femei pe care îl avea Șpanchiul lui Totoi îl făcea să fie invidiat de mai toți „semetiștii” Și asta cu toate că era scund, țigănos și cu un pic de albeață la ochiul stâng (din acest motiv alegându-se și cu porecla Șpanchiul). Ca etate, nu trecea cu mult de 40 de ani. Când nu ieșea cu tractorul la câmp, umbla printre grajdurile fermei zootehnice cu mâinile adânc băgate în buzunarele salopetei. Avea și un tic: agita mai tot timpul mărunțișul din buzunar, din ce în ce mai tare cu cât se apropia de muieri. De vedea vreuna prin ograda Gostatului, mulgătoare ori casieră, sudoriță ori contabilă, măritată sau nu, pe dată intra cu ea în vorbă.
În sfârșit era mai liberă. Nu atât pe cât ar fi vrut el, dar cel puțin erau unul lângă altul în vârful patului. Deși afară era lapoviță și mașinile vâjâiau dintr-o parte în alta, în cameră era destul de cald și liniște, încât amândoi își permiteau să rămână dezveliți, în pijamale și șosete. O asculta citind diverse studii de caz pentru nu știu ce seminar. Avea o voce subțire ca de copil, dar felul grav în care ondula tonalitatea nu numai că îl fermeca, de parcă ar fi fost legănat de valuri, dar îl făcea să înțeleagă imediat despre ce era vorba. Chiar o întrerupsese de câteva ori să o întrebe câte ceva și să comenteze pe marginea cazurilor. Trecuse de douăsprezece și băiatul dormea în camera lui. Robert o ascultase o jumătate de oră, dar era prea obosit și ațipi cufundat în brațele ei.
E cald. Geamul s-a topit. Soarele intră. Aşternutul mi s-a lipit de spate. O altă dimineaţă, acelaşi paradis. Magda s-a trezit de mult, nu care cumva să întârzie la muncă. E harnică asemenea unei furnici soldat, dă-i ceva de făcut şi un termen limită, bucurie supremă. Uşa dulapului e întredeschisă şi pot zări mâneca costumului care mă cheamă. În fiecare dimineaţă mă cuprinde aceeaşi frică din cauza paşilor Magdei care se îndreaptă către dormitor. Vine să mă trezească, să mă logheze cu societatea, vrea să mă trimită în prima linie a salariaţilor.
Comentarii aleatorii