Toate bune şi frumoase, mrejile şi farmecele copilăriei, până când m-am ridicat şi eu fată de vreo treisprezece ani. Atunci au început să construiască la noi în sat barajul. De la el mi se trag toate necazurile, spuneam eu adesea cu amărăciune. Viaţa nu a mai fost la fel, iar moartea s-a mutat să secere de la oraş cu nemiluita printre bătrânii sau oamenii mai tineri din sat.
- Trezește-te, somnoroaaasooo! glasul bunicului sună blând și plin de dragoste...
Fetița întinde mâna dreaptă și mângâie ursulețul aflat alături, pe marginea patului. Același ritual în fiecare dimineață. Apoi deschide ochii încet și-i zâmbește bunicului care o privește prin ușa întredeschisă.
- Nu mai sta pe gânduri, te așteaptă cafeluța și apoi...surpriza...
- Surpriza? Ce surpriză? Hai, te rog, spune-mi...
- Păi dacă-ți spun, ce surpriză mai e?
- fragmente din prima copie, aşadar, la prima mână -
Peste ochi îmi cade smoală. Un vârtej urcă prin călcâie, prin gambe şi stomac, către ceafă. Mi-e graţă, frig şi degetele încep să-mi tremure. Teama îmi capsează vocea.
- Nu pot, Paula.
- E dificil, dar niciodată nu ai fost atât de angrenat în... Inspiră brusc, ţine aerul douăzeci de secunde. Încearcă să... Închide ochii. Eşti în...
- Nu p...
- ...în bucătărie. Uită-te la geam. E deschis? Închis? Mai plouă?
- Este... e un geam. Încă... Nu ştiu. Nu pot!
- Trebuie! Mai fă un pas, spune-mi dacă... spune-i lui tata dacă mai plouă.
- ...
Ațipise undeva în preajma nopții. Se miră de nebănuitul visului din care se trezise. Își reluă jocul cu mărul pe jumătate putred. Cineva îl deranjă cerându-i o țigară și oferindu-i un gât de rachiu tare. Nici nu băgase de seamă cum arăta străinul depărtându-se șchiopătând și fumând. Îi lăsase sticla goală, s-o arunce de undeva de la fereastră în râul puturos peste care urmau să treacă cât de curând. Va arunca un colț de pâine mucegăită la pescăruși, se va întoarce la jocul său și va întreba pe oricine se va ivi, dacă n-a văzut-o pe Măndița. Cum trecătorul, cu siguranță se va opri pentru a cere lămuriri, va povesti ceva din tinerețe, reluându-și apoi concentrat jocul.
Răulean mai era și Pârțu ăsta a lui Holercă. Da` răulean de tot. Când se îmbăta, și asta tot la două-trei zile, stătea întreg satu-n gura lui. Răcnea la femeie și umplea grădina cu copiii. Pentru că n-avea gard, cei din jur căscau gura ca la urs. Doar că de la o vreme se cam săturaseră și ei. Mereu aceleași înjurături și aceeași panaramă. Nici mă-sa nu scăpa de vorbele-i grele de ocară. De tat-su avusese oarece rușine, dar, invalid de război, se prăpădi de câțiva ani buni. Comportamentul lui Pârțu întrucâtva se explica. Plecat de acasă de pe la zece-un`șpe ani la stâna de peste dealuri, când a început cu rachiul și țigara, era batjocura celor mai mari. De căldura părintească nu a prea a știut.
Comentarii aleatorii