Lixandru Găzaru a avut patru copii:trei fete și un băiat.Pe cea mare,Nela,a măritat-o în Tîrgoviște cu băiatul cel mare al familiei Cucu,renumită pentru moara ce vîntura apele Ialomiței.Celorlalte fete le-a ales băieți din sat:Floricăi, pe Voicu a lu' Stan Vrabie, iar Vergicăi, pe Ion a lu' Țurcă.Băiatul a vrut să se facă minier și după ce a terminat școala de maiștri, a ajuns în fundul unei mine din Șotînga.
Undeva, într-un hotel, la mare. Într-un dulap (șifonier) găsesc un vraf de coli. Scrise. Îngălbenite. Un fel de jurnal. Cu fragmente nedatate. Voi reproduce unul dintre ele.
*
Luni dimineață, 8:30. În general mă trezesc la 8 ca să am timp să-mi beau cafeaua și să fac un duș. La 8 mă linge câinele pe tălpi, azi nu m-a lins nimeni și deja îmi beau cafeaua în mașină. M-am sculat din pat și am sărit direct în periuța de dinți. M-am îmbrăcat în grabă și am ieșit din casă cu ceașca de cafea în mână. Dacă nu prind nici un ambuteiaj, probabil că o să întârzii maximum 5 minute. Cafeaua e tare.
Orașul e gol, nu e nimeni pe străzi, mi s-a părut ciudat abia la a cincea gură de cafea care m-a trezit de-a binelea. Circul singur pe șosele. Drumul până la serviciu a fost ușor și am ajuns cu 10 minute înainte de 9. N-am văzut nici un om și e luni dimineață.
Șoptind rugăciunea de seară, Andrei urcă în podul șurii și se culcă în fânul proaspăt cosit, însă multă vreme nu a putut să adoarmă. Nu era supărat pe fratele său Maxim, îl îngrijora numai faptul că pe zi ce trecea între ei, parcă se lărgea din ce în ce mai tare o prăpăstie care îi îndepărta sufletește.
Cu fiecare vacanță pe care Maxim și-o petrecea la casa părintească, Andrei simțea cum acesta îi devenea din ce în ce mai străin.
Mari, grei, alunecând încet printre moleculele de aer, fulgii de zăpadă îi atingeau fața imobilă pe măsură ce înainta pe podul ușor înzăpezit. Nu se gândea la nimic. De fapt de aia se afla acolo… ca să nu gândească. Cu capul ușor ridicat înspre cer, se oprește din mers, închide ochii și atinge cu mâna dreaptă balustrada rece ca gheața pipăind ușor fiecare fulg de zăpadă. Când ajunge cu suprafața degetolor la metalul rece începe să perceapă sunetul apei care curgea sub el și cum distinct se auzeau bucățile de gheață lovindu-se între ele. Zăbovește așa câteva minute, timp în care își golește mintea de orice imagine, culoare, sentiment sau gând răzleț…
Când coboară fața și deschide ochii, își dă seama cât de mult a înaintat, aproape până în mijlocul podului pustiu de mașini.
Comentarii aleatorii