Nici moartea nu mai e ce a fost… și nu care cumva să îndrăzniți să-mi spuneți mie că nu e așa, sau să începeți să-mi îndrugați verzi și uscate, că pe aici sau pe dincolo, că eu unul… Da ce să mai zici de circul din ziua de azi, pe care ei îl numesc înmormântare?... Păi așa arată o înmormântare?… Așa ca o… hai să fim serioși! Uite, acum două săptămâni trecu în lumea drepților Grigore a Lupului – gospodar, cum nu era altul în sat, odihnește-l, Doamne, în iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!... Și uite așa stă Grigore întins pe masă, afară-i zi de seceriș, el se hodinește ca un boier, iar ai lui, aleargă ba în stânga, ba în dreapta, o hărmălaie nene și un tărăboi ca la balamuc, de parcă-i luase foc casa. Până la urmă toți au dat fuga la oraș!
I se făcu la un moment dat somn. Un somn bun, copleșitor. Se ghemui pe cimentul pe care nu îl simți deloc rece, își căută o poziție comodă și adormi. Un somn lung, fără vise.
Transpiră puțin. Cînd se trezi nu mai era agitat. Încercă să se întoarcă cu fața în sus și în clipa aceea simți că se atinge de cineva. Tresări brusc speriat. Primul gînd îi zbură la mortul întîlnit ieri. (De fapt nici nu știa dacă poate vorbi în termeni de zile, de azi sau ieri. Acolo nu văzuse soarele sau un alt mod în care să determine trecerea timpului.) Gîndul că ar fi putut să doarmă lîngă bărbatul mort îl făcu să se scuture și să se îndepărteze repede.
Ațipise undeva în preajma nopții. Se miră de nebănuitul visului din care se trezise. Își reluă jocul cu mărul pe jumătate putred. Cineva îl deranjă cerându-i o țigară și oferindu-i un gât de rachiu tare. Nici nu băgase de seamă cum arăta străinul depărtându-se șchiopătând și fumând. Îi lăsase sticla goală, s-o arunce de undeva de la fereastră în râul puturos peste care urmau să treacă cât de curând. Va arunca un colț de pâine mucegăită la pescăruși, se va întoarce la jocul său și va întreba pe oricine se va ivi, dacă n-a văzut-o pe Măndița. Cum trecătorul, cu siguranță se va opri pentru a cere lămuriri, va povesti ceva din tinerețe, reluându-și apoi concentrat jocul.
Își aminti plăcerea de a lenevi diminețile. Știa prea bine că nu poate profita de singurătate; se apropia ora medicamentelor; durerile neostoite creșteau în intensitate. Pesemne greșise unuia dintre cei trei copii de se gândea la momentele conștientizării greșelilor, când simțise în suflet dezamăgirea, umilința altcuiva. Doar unele greșeli. Privi prin vitraliul murdăriei ferestrei afară, la conturul coroanei bradului. Se temuse de plantarea lui în curte. Acum, datorită înălțimii, își permitea să arunce umbra undeva departe, peste gard.
M-am hotărât să scriu in tren. Știu, nu e ca și când ai scrie acasă, așezat comod în fața calculatorului, cu o cafea/bere și o țigară la îndemână. Și totuși, e foarte simplu. Îți cumperi un caiet, liniat sau în pătrățele demarcate albastru, un pix sau, dacă ești norocos, un creion, mecanic sau normal, de care o fi (creionul este superior, pentru simplul motiv că alunecă pe hârtie mai încet decât pixul, lăsând timp gândului să se deșurubeze în tihnă).
Comentarii aleatorii