Mai întâi se transformă într-o ciupercă, apoi în pălărie ale cărei margini se pliază, uniformizându-se în strop vâscos de miere lichidă. Stropul se alungește, capătă forma unui fus, bulbul din mijloc se lipește sub calota metalică, alte picături mult mai mici urcă și se prind în ciucuri de clopotul meduzei, atrăgându-l înapoi în străfunduri. Pot urmări minute în șir, ca hipnotizat, ceara fluidă, alungată iar și iar între capetele veiozei.
Taxiul crează un zgomot de fond supărător. Șoferul aruncă priviri în oglinda retrovizoare către clienta ale cărui gânduri sunt departe deși întâmplător au pornit chiar de la el, de la șofer. Acesta e un omuleţ congestionat cu faţa suptă, cu cearcăne adânci şi negre de tabagist. Își cercetează clienţii atent, chiar indiscret. Acum se întreabă cum o fi fătuca asta în pat dar nu schițează nicio expresie. Se gândește mereu la asta atunci când vede o femeie. În momentul în care încetează s-o facă, socotește el, va fi un semn că ceva se întâmplă, că e grav, că e pe moarte ori dezvoltă o impotență mai groaznică decât un cancer. Sau, analizează el la rece, femeia trebuie să fie deosebit de urâtă. E și un mic misogin. Nu prea știe. Nu prea știe ce înseamnă.
22.23 Ploaia, pe care mai mult o ghiceşte prin întunericul triumfător după izbiturile seci pe caldarâm şi după scânteierile efemere ale picăturilor de apă, alungă orice urmă de căldură şi de sare din atmosferă. Un aer tare şi fad îi umple plămânii, dar acest lucru nu îl revigorează ci îl deprimă şi mai tare. Resimte inefabila tristeţe ce urmează unui act al dragostei – un sentiment al inutilităţii, al golului, al sfârşitului. Oftează. De ce nu s-a abandonat somnului seducător ce îşi fâlfâise aripile pe deasupra capului său mai devreme? De ce s-a desprins aproape brutal din strâmtoarea braţelor Irinei şi a ţâşnit spre baie? Doar pentru că la prânz avuseseră o discuţie stupidă în care îşi împărţiseră viaţa?
Vara era pe sfârşite, gospodinele începuseră să-şi facă giji pentru bugetul destinat zacuştelor, gogonelelor, verzei şi pepenaşilor de pus la murat, dar ei nu-i păsa, câtuşi de puţin, de vânzoleala aia care se repeta an de an.
Comentarii aleatorii