Astăzi m-am trezit mai devreme decât în restul zilelor de vacanță. Și-am ieșit afară. Nu era nici cald, nici răcoare. Am vrut să prind fluturi: și albi, și negri, și multicolori. Am luat paleta de muște, și un borcan de opt sute de grame cu filet. I-am găurit capacul. Mă uitam pe fereastra de la balcon. Vroiam să-mi măsor norocul. Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi. Am ieșit să prind câțiva. Vreo trei, mai exact. „Asta o să fie mai ușor decât să mănânci vată pe băț la bâlci”, mi-am zis. Eram amețită din cauza luminii. Eu suport destul de greu căldura.Vedeam fluturi peste tot. Păcat că erau floricele albe, de câmp. După un timp a zburat unul pe langa mine. Am alergat după el și l-am prins sub paletă. Îl lovisem ușor de teamă să nu-și piardă polenul și să moară.
Deschid ochii. Lumina zilei mă învăluie, aurie. Pipăi cu degetele de la picioare, lenjeria răcoroasă de satin. Asta îmi aduce o stare de confort aproape narcotizantă. Zâmbesc. Presimt ca voi avea o zi perfectă. Atât cât poate fi de perfectă o zi de una singură.
- Așa îți începi compunerea ?
- Cine spune că-i compunere?
- Nu o să ai niciodată succes!
- Dispari! M-am gândit deseori la noțiunea de minciună. Am citit mult în ultimul timp și foarte amestecat, și…
- Vrei să scrii comercial? Atunci scrie ce vor ceilalți să audă! Nu are importanță ce vrei tu! În librării rămân banii lor! Asta contează!
Se uita în oglindă de foarte aproape şi plângea. Lacrimile se scurgeau peste porii ce ochiului extrem de critic îi păreau cratere. Nasul îi era lucios şi plin de puncte negre. Se apucă să le stoarcă cu furie, până începu să-i pulseze. În ce hal am ajuns! Cât de neglijentă sunt! Ce privire severă am! Tinereţea sa îşi pierduse stelele, vitalitatea sănătoasă,plusul- aripile de care ai nevoie să te ridici deasupra lucrurilor ca să le vezi mai bine, din unghiul vulturului. Acum mai vedea doar din unghiul furnicii. Cuibărită în terminaţiile nervoase, deprimarea, produs al răutăţii lumii în care trăia, încerca să închidă obloanele cu forţa, dar nu reuşea, din contră pupilele mai rău se măreau absorbind mai multă lumină. Vă urăsc pe toate! Muriţi mă, muriţi!
Aproape că trăiau numai cu bere și pâine. Profitau și de faptul că Alex avea abonament la cantina studenților. Ea oricum nu mânca acasă și ai ei o priveau tot mai suspicios, mai ales tatăl, care devenise destul de curios și o întreba mereu unde se duce, de ce întârzie atât de mult, cu cine pierde nopțile în week-end-uri. Nu le răspundea, făcea pe misterioasa. Ce naiba căuta ea într-o familie de snobi, cu aere de mari bogătași și funcții mari prin ministere, care mai de care mai pompos botezate!? Îi ura cumplit, mai ales pe taică-său, grobian din fire și care, descoperindu-i jurnalul, își bătuse joc de ea și o făcuse intelectuală frigidă. Cum avea să facă ea bani? În stradă, că la catedră murea de foame și nu avea să se ocupe nimeni de creierul ei, ca de al lui Einstein. La ASE, ce Litere!
Coborând în sat pe cărarea de pe Dealul Cornului, unchiul Fedea de abia îşi târa piciorul stâng după cel drept, pornise de acasă cu dreptul ca să îi meargă bine, deşi nu prea credea că ar putea să-i meargă bine într-o zi de marţi când te cheamă preotul, primarul şi pădurarul „să treci urgent” pe la ei.
Comentarii aleatorii