Lumea lui Octo-Yuè se înalţă undeva sus, deasupra norilor, ea este o picătură de galben acoperită de un ochi albastru, numit ochi dumnezeiesc, lumea aceasta este o ciutură de apă nevăzută, care curge, toamna, pe buzele nimfelor, şi cât de multe aş mai putea spune, dragă Laura, despre Octo-Yuè, dacă nu ar fi fost vina asta atât de acută că te-am lăsat, ca data trecută, din nou singură, şi, totuşi, eu ştiu, ai reuşit să ne vezi, pe mine şi pe tatăl meu, descoperind taina fluturilor care intră, pe o portiţă mică, într-un castel de nisip regal.
*** Şedea pe marginea podului, pe mulura de fier ruginit, de forma şinei căii ferate, ca un arc de cerc, a opta nuanţă a cearcănului răsărit deasupra râului nupţial. Privea în gol, aşteptând ivirea păsărilor de beznă, de oţel şi ninsoare. Însă moartea întârzia la întâlnirea cu destinul. Dedesubtul trupului firav, asemenea oglinzilor decupate din haotismul geometriei imprecisului, pâlcul lampasurilor de gheaţă sticloasă îi ademeneau sufletul singuratic, pierdut la liziera pădurii de brazi şi goruni, în noaptea îngheţată pe ultima filă dintr-un noiembrie aproape ireal. Se ţinea de pilastrul din dreapta ei. De la genunchi în jos, picioarele întreţineau cadenţa unei balansări inconstante. Putea să alunece în orice moment.
– Sfântă Născătoare Fecioară Mamă, Curată-Preacurată şi Neprihănită Marie, – se ruga în genunchi, unchiul Fedea, cu mâinile întinse spre icoană. –Îndrum-o Măicuţă spre fapte bune şi dă-i înţelepciune şi minte limpede ca să pună horincă pe masă. Dacă nu pune uiaga de litru, batăr o ueguţă de jumate. S-o ‘căpăţânat mărhoia de babă şi pace! Frământa-o-ar guta şi frasul s-o frământe!... Priveşte şi Tu Precisto ce masă bogată!... Mai ceva ca la domnul advocat Ignat.
Alchimistul tocmai terminase de citit o lectură anevoioasă
Magna Principiae Phisicarium, cand Laetiția pătrunse invoalată
prin curbura zidului de tip antic, scorojit. Avea o vitală nevoie
de piatra filozofală pentru neiubirea care o pândea sub alcov.
Bărbatul Laetiției o înșela, aflase, dupa datină cu sora mai nubilă, Calista.
Incestul se pedepsea lent, cu pumnal înmuiat în otravă de mercur,
un strop cât o lacrimă de fecioară.
Sub perdele verzi de catifea se zăreau corsete de tortură și
alchimistului îi lunecă -mirare mirabilis- o iguană gustoasă în
plumbul topit, siderat de buze seci în golul gastronomic.
Văzu stele verzi omul când Laetiția, ornată cu șerpi în păr și viclenie
de senator patricid i se oferi nudă, perversă.
Îți va fi greu cu mine, îi spuneam. Există într-o seamă de persoane o predispoziție sălbatică de-a se comporta invers, de-a iubi ura, de exemplu. Nu m-a crezut. Doar atunci când a văzut că nu-i de ajuns scrisul, că nici sculptura sau muzica nu mă ajută destul, a cuprins-o o ușoară bănuială. A durat mult până a înțeles de ce beau și ce fel de salvare e alcoolul. Până când și-a dat seama că nu eu sunt fenomenul ei.
Ne-am despărțit civilizat, discutând lucruri nesemnificative la o cafea, ultima pe care am băut-o împreună la măsuța cumpărată prin mica publicitate. O dimineață în care nu mai conta pentru nici unul vocabularul elegant sau temele mari - o dimineață comună multor cupluri care se trezesc într-o blândă atmosferă de sâmbătă și nu au nimic programat pentru ziua aceea.
Comentarii aleatorii