Coborârea într-o fântână neterminată nu fusese niciodată mai anevoioasă. Când era copil, primii stropi de ploaie, după îndelungata vreme mohorâtă, îl îndemnau să se chircească într-un loc ferit, de unde să privească dezlănţuirea norilor. Acum, când era silit să caute un punct de sprijin în ochii celor doi tovarăşi, picăturile de ploaie îndeseau broboanele de sudoare de pe frunţile încruntate de efort. Aburul domol ieşea prin costumele vechi, altădată purtate la nunţi.
Într-o căsuță pipernicită de la poalele Tâmpei, locuia o bunică. O bunică adevărată. La care trăgea să se odihnească Moș Crăciun în fiecare an.
Mic nu se nimerea decât vara pe la ea, deși “mamaia” îi spunea că ar fi grozav să vină între 20 decembrie și 3 ianuarie - o perioadă foarte veselă și plină de surprize.
Totuși, abia iarna acesta părinții au căzut de acord să-l împacheteze într-un costum de fâș și să-l dăruiască pe băiat bunicii. Cu o valiză de haine, una de jucării, dar mai ales cu o carte.
O carte atât de nouă, încât îți era și frică să o atingi. În plus, avea un miros de tipar cum cartea sa cea veche nu mai avea de mult, fiindcă fusese înlocuit, cam pe la a suta răsfoire și ceva, de parfumul poveștilor...
A mai plecat un învins. Aseară şi-a încheiat toate socotelile cu viaţa, a deschis larg uşile şi ferestrele casei, implorând întunericul să-l acopere; şi acesta a intrat, l-a învăluit cu aripile de mătase, au dansat ultimul dans şi, poate, spre dimineaţă, au plecat împreună. În cealaltă împărăţie. Pentru totdeauna.
ai luat ascensorul, ai apăsat etajul 70, pe la 15 mă uit la sănii tai muguri și îmi dau seama că o sa te iau de nevastă, bănuiesc o frumusețe mocnită într-un interior gotic, e deja 18, te rujezi, îti pui paco rabane în dosul urechilor mici, ai ochelari de intelectual, fumurii, socialistă deci, te uiți fugar la mine, îmi scoți limba între lecțiile de engleza aplicată, e 25, ai un prieten, un psihopat la modă ce te torturează cu idei postmoderniste și cămașe cadrilată de mahala, mă tragi spre tine, ai vrea copii la 29 dar acolo coboară toți masculii, sunt deja borțosi, insipizi, plicticoși, e etajul marilor afaceri, al călatoriilor pripite, urcăm, coborîm, mă accepți așa cum sunt, cu frici mărunte și obsesii de sindicat, e deja atît de tărziu că vrei copii amarnic, măcar la 33, măcar la 37,
Doi copii galbeni bat mingea în parcare. Maşinile se feresc la fiecare şut. Doar mîţele ascunse printre roţi tresar şi miaună. La geamuri bătrînii privesc agitaţia, scuipă în sîn, unii înjură. Impasibili, copiii galbeni lovesc mingea şi ţipă cu putere. Doi copii roşii se alătură copiilor galbeni. Babele ies la geamuri, înlocuiesc moşii saturaţi de atmosferă albastră. Babele nu au dinţi, molfăie cuvintele cu greutatea plumbului ce îl purtau în măsele.
Comentarii aleatorii