Există în definiția timpului nostru clipe ce par imperceptibile, clipe ce se vor a fi păstrate și retrăite la nesfârșit, clipe ce nu le vrem trecute. E cumva fericirea cumulul acestora? Nu știu, eu de fapt nu caut fericirea asta, atât de relativă, atât de neatins, atât de...utopică. Nu, eu caut mai multe clipe, poate miimi de secundă, poate minute, poate ore, poate veșnicia între patru găuri negre, la cei patru poli ai fanteziei mele. Sau poate caut drumul cel mai lung către tine. Drumul acela plin de clepsidre al caror nisip nu se termină niciodată, de ceasuri în care numai minutarul funcționează. Da, da, tot mai vreau sa opresc timpul, poate voi reuși, sau… am făcut asta deja.
La începutul deceniului al nouălea al secolului 20 s-a încercat repopularea pădurilor românești din Carpații Orientali cu urși bruni. Zeci de animale au fost aduse cu elicopterele și eliberate prin poiene, în special prin zonele mai puțin populate din Obcinele Bucovinei. Crescute în captivitate, acestea nu cunoșteau nici frica de oameni și nu aveau nici deprinderile necesare supraviețuirii în sălbăticie. În plus, densitatea prea mare de prădători creată artificial într-un mediu cu insuficiente resurse de hrană, a făcut ca fiarele să se orienteze foarte repede spre vizitarea gospodăriilor țărănești din zonă, ucigând zeci de oi și vite în fiecare lună.
Căutând-o, era imposibil să nu o găsească; știa unde locuiește și i se putea aține în toate drumurile. Într-adevăr, a zărit-o pe o clipă într-o zi cu zăpușeală. Urca în tramvai și ajuta o bătrânică îndoliată să ridice un coș greu de răchită.
Plouă îngrozitor de trei zile şi trei nopţi. Pământul este îmbătat cu apă chioară. Se clatină. Se duce la vale, se duce de râpă, se duce. Dintr-odată, peste tot numai jgheaburi: streşini, limburi, şanţuri într-un sistem de comunicaţii lacustru. Frigul miriapod s-a prins de spinarea mea şi mă ciupeşte. Mă scutur cât pot de repede, să scap de el. Îl strivesc sub talpă. Verific încăperea dintr-o rotaţie completă. Pare să fie în ordine. Îmi trag fâşul pe mine, agăţ umbrela de-o mână, cheia în broască o dată, de două ori...
Mai demult, pe atunci când nimeni nu cădea bacalaureatu`, băieții cu …liceu la bază înfundau iute armata. Acolo, căprari zeloși și tamajori bețivi le mâncau zilele pân` ce apărea leatul nou. Urma o verificare sumară, făcută de ofițeri de comandament - colonei cu burți ce dădeau să iasă afară din centuri și diagonale. În vreo două zile se dădeau șapte așa-zise examene: săpări de adăposturi și tranșee, cu nelipsita lopățică rabatabilă de la brâu, împușcături de probă, mișcare de paradă, marș forțat, porticul infanteristului, gazare în cort și - nu putea lipsi - politica partidului. “Beu, febeu, beu, febeu …” notau întruna burtoșii înstelați.
Comentarii aleatorii