Ațipise undeva în preajma nopții. Se miră de nebănuitul visului din care se trezise. Își reluă jocul cu mărul pe jumătate putred. Cineva îl deranjă cerându-i o țigară și oferindu-i un gât de rachiu tare. Nici nu băgase de seamă cum arăta străinul depărtându-se șchiopătând și fumând. Îi lăsase sticla goală, s-o arunce de undeva de la fereastră în râul puturos peste care urmau să treacă cât de curând. Va arunca un colț de pâine mucegăită la pescăruși, se va întoarce la jocul său și va întreba pe oricine se va ivi, dacă n-a văzut-o pe Măndița. Cum trecătorul, cu siguranță se va opri pentru a cere lămuriri, va povesti ceva din tinerețe, reluându-și apoi concentrat jocul.
"[...] S-a ţinut de mine două luni, când i-am vorbit prima dată: lasă-mă-n pace!
Peste câteva săptămâni, eram în stare să o ascult. Uneori, îi şi răspundeam. Îmi povestea despre filme, cărţi, petreceri... Îmi bârfea şi se străduia să mă facă să râd. Emoţiile erau un stol – le vedeam umbra, nu şi zborul.
De ce l-or fi poreclit Lenin, nu se poate spune cu precizie. Un vlăstar dintre fiii satului care a ajuns pe căi mai ocolite la oraş. Fiecare om cu istoria lui. Ori fiindcă era o asemănare între barba lui poate prea îngrijită şi cea a sus-numitului personaj istoric, ori fiindcă amintirea omului politic bântuia prea puternic în vremea de odinioară în cătunul mic şi paşnic. Eu nu l-am cunoscut decât din poveşti, răsturnate pe masă grămadă când ne adunam cu toţii, obosiţi după o zi de muncă. Şi timpul a cernut uitarea peste ele.
n-ar fi fost mai bine să fie toti lăsaţi să fie un pic ciudați?
Luiza se uită după lungan bătând cu unghia în mozaic un ritm ușor, își spune că data viitoare o să-și ia ochelarii, să-l vadă. Lunganul întră la 204. Și-apoi liniște.
Click.
- Ci faci?
De la 209 apare Ada, din Suceava, colega de serie a Luizei, cu părul în trei direcții, cearcăne de-joi-după-amiaza și cu un lighean sub braț. Studenții suceveni și botoșăneni erau deosebiți pentru că în primul an vorbeau o altă limbă. Către anii trei și patru se adaptau locului, dar accentul revenea mistuitor în certuri.
- Bine, p-aici... Tu?
- Bini, spăl... Hai cu mini.
Luiza se foiește cu intenția de a se ridica și mimează perfect actul ratat.
Din "5. Ceasul de zaț și busola de cenușă" din volumul de debut "Să îndeplinim dorinț
sunt o femeie ușoară și stătea în lotus pe covorul meu maramureșean tocit, cu firele duse, culorile șterse într-un singur loc. de când intrase prima oară în casa mea șezuse pe locul acela de parcă o mână nevăzută i-ar fi zis fetițo casa asta e ok, câteva neregularități și dacă vrei să faci lucrurile să meargă e bine să le acoperi cât poți tu de bine; oricum sunt o femeie ușoară așa că își așeza mâna pe locul unde covorul meu pierdea din prețul de cost. aceeași mână îmi spunea, dar ea nu avea de unde să știe scoate-o în lume, afișează-te cu ea, pe urmă tot ce e în casa ta va valora o avere, călcat de ea în picioare, așternuturi transpirate de ea, prosoape de baie pătate cu vopseaua ei proastă de păr, ceașca din care numai ea obișnuia să bea, receptorul de care a stat lipită urechea ei.
Comentarii aleatorii