Cândva, ne petreceam nopțile în insomnii. Bântuiam străzile pustii ale orașului, adăugam frontoane și capiteluri închipuite clădirilor lipsite de personalitate, dărâmam cu privirea cartiere întregi de blocuri, așa cum nici cel mai puternic cutremur de care știam nu reușise. Ridicam parcuri în care să ne plimbăm cu barca contemplându-ne chipurile îngemănate în oglinda lunii. Ne jucam în șuvoiul monoton al fântânilor arteziene cu apa colorată de raze ascunse, proiectate de undeva din adânc. Ne promiteam o iubire veșnică precum aceste insomnii fără sfârșit.
În scurtele reprize de somn, pe care libertatea noastră ni le permitea și ziua eram îmbrățișați și savuram, parcă legați printr-un cordon ectoplasmatic aceleași minuni ale lumii tinereții.
atunci văzui infanta.
era întinsă pe catifea verde între flori de lotus culese de samurai tineri
în parcul înconjurat de lacuri sărate .
ce bucurie să o vad în sfărșit moartă, eliberată de iubiri inceste,
avea pe buze zîmbetul unui sărut pentru caii albi priponiți în curte,
stapîna zicea ca e anul în care caii zboară peste ocean căutînd un loc
sa doarmă, dar foșnetul morții ei colosale nu ne lăsa sa ne odihnim,
infanta ridicată în capul oaselor căuta cu privirea cupa de vin otrăvit din mîna stăpînei..
Toată lumea din Fedorivna îl ştia pe unchiul Fedea ca pe un creştin, ce nici în ruptul capului nu ar fi lipsit duminica de la biserică. Aşa şi era!
De la biserică, unchiul Fedea nu prea lipsea, dar nici nu prea îi erau cunoscute canoanele şi ritualurile bisericeşti, pentru că în timpul sfintelor slujbe el medita la caprele sale, la iarmarocul din Sighet, la cârciuma lui Şchiopu... ba câteodată îl împingea necuratul şi medita şi la... dar să lăsăm asta. Să nu-l dăm de gol, că de află cumva mătuşa Măria, va fi vai de zilele lui.
era o căldură de mai. câinii îşi cărau blana cu burta lipită de stern.
recam încerca să-şi amintească un fragment din nietzsche. nu avea nimic altceva decât aparatul foto în mâna stângă. drumul parcă nu se mai termina. uneori se aşeza la trunchiul unui copac, să mai inspire umbră. ajunsă acasă, a făcut un duş rece.
peste câteva zile nimic nu mai părea la fel de real ca mai înainte. totul părea un scenariu bine regizat. păsările care cântau dimineaţa păreau false, cerul - fals, oamenii - nişte prefăcuţi.
Alchimistul tocmai terminase de citit o lectură anevoioasă
Magna Principiae Phisicarium, cand Laetiția pătrunse invoalată
prin curbura zidului de tip antic, scorojit. Avea o vitală nevoie
de piatra filozofală pentru neiubirea care o pândea sub alcov.
Bărbatul Laetiției o înșela, aflase, dupa datină cu sora mai nubilă, Calista.
Incestul se pedepsea lent, cu pumnal înmuiat în otravă de mercur,
un strop cât o lacrimă de fecioară.
Sub perdele verzi de catifea se zăreau corsete de tortură și
alchimistului îi lunecă -mirare mirabilis- o iguană gustoasă în
plumbul topit, siderat de buze seci în golul gastronomic.
Văzu stele verzi omul când Laetiția, ornată cu șerpi în păr și viclenie
de senator patricid i se oferi nudă, perversă.
Comentarii aleatorii