Amintirile Alexandrei erau ca bălțile. Multe, tulburi și pline de mormoloci. Asculta mult Nicu Alifantis, Toto Cutugno, Pink Floyd. Roger Waters era idolul ei. Tot ce cânta Pink Floyd era genial. De Cutugno fusese ușor amorezată. Iar odată purtă o casetă cu Alifantis într-o plasă goală până la o prietenă.
Copilărise frumos. Era din Mangalia. Mergea la bunici des. Mai ales iarna de crăciun. Acolo, pe străzile Sebeșului se plimba singură. Îi plăcea mult în cimitir. Mai consuma și alcool. Atunci devenea haioasă. Scotea chestii de genul: patru morți cărau o groapă. Cețurile din iernile fără zăpadă. Le adora. Adora Bacovia și Cioran. Cânta la flaut. Frumos. Spunea bunicul ei.
De câte ori trec prin fața unei librării, simt cum îmi tresaltă inima. Că am bani sau nu, că am nevoie de ceva sau nu, eu intru măcar pentru câteva minute. Trec pe la rafturile de cărți, le mângâi cotoarele, deschid câte una în treacăt, vânzătoarea e cu ochii pe mine, apoi privesc minute în șir jucăriile, uneori mă hlizesc la vreo păpușă haioasă, vânzătoarea mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva, eu îi răspund că nu. Poate, dacă te întorci cu spatele, gândesc eu, apoi zâmbesc, trec mai departe, la sectorul felicitări.
Dana se pieptăna. Îi plăceau copiii mult. Anne se uita la părul mamei. Aveau aceleași bucle. Lukas somnoros mânca stafide uscate. Nici nu se schimbase pentru școală. Era plictisit de recordul propriu. Juca 3d mai mult.
- Alles gut? Du-te și te schimbă să nu întârzii!
- Ich will nicht. Bombăni ceva și ieși din cameră.
- Unhöflich... Exclamă Anne râzând. Er ist ein schlecht!
Fata își luă de pe masă Ipodul și se pierdu prin casă. La bucătărie Lukas rătăcea prin frigider. Își alese cerealele. Tocmai atunci o mașină intră pe alee. Și claxonă scurt. Dana ieși repede. Cei doi frați se îmbrățișară strâns.
- Tu trebuie să fii Alexandra, nu?
- Ja. Warum nicht?
- Lexa cred că vrea să te impresioneze, Dana!
Lixandru Găzaru a avut patru copii: trei fete și un băiat. Pe Nela a măritat-o în Tîrgoviște cu băiatul cel mare al familiei Cucu, renumită pentru moara ce vîntura apele Ialomiței. Celorlalte fete le-a ales băieți din sat: Floricăi pe Voicu a lu' Stan Vrabie, iar Vergicăi, pe Ion a lu' Țurcă. Băiatul a vrut să se facă minier și după ce a terminat școala de maiștri, a ajuns în fundul unei mine din Șotînga.
Călătorea de multă vreme în pustiul de vată. Era încotoșmănat și nu simțea frigul. În spate purta o raniță grea, plină cu merinde.
Era supărat; putea să orbească. De-ar fi avut o pereche de ochelari de soare…
În plus, albul îi părea hipnotizant. Nu-și putea înfrânge sentimentul de singurătate dat de întinsul monoton. Uitase de ce apucase drumul acesta nesfârșit, cine era și care îi era ținta.
Urmărea o dâră lungă de pași al cărui capăt se ascundea mereu dincolo de orizontul albastru-argintiu. Totuși, se gândea la ce va face, de se va schimba vremea sau când soarele va coborî dincolo de splendoarea asta pură și plicticoasă.
„ Voi încropi la repezeală un iglu, precum eschimoșii, mă voi întinde pe blana mea de oaie și voi aștepta zorile sau moartea cu aroma somnului de gheață.”
Comentarii aleatorii