După ce Dumitru Iufurko plecă cu trăsura împreună cu profesorul Stănescu, Petru Klontz nu avea nici un chef să-l conducă până la casa Annei Surduc, iar profesorul Lupu, studenții și toți cei ai casei se culcară, bătrânul ieși în curte și se așeză pe jgeabul de lângă fântână așteptând întoarcerea lui Dumitru.
Se sfârșea toamna, priveam prin jaluzele orașul. Căpătase forma unui creuzet brun, în care frunzele arse apăsau umerii blocurilor, îndreptându-le ferestrele către trotuarele sparte. O desenasem în cărbune, pe o coală și încercam să privesc, prin transparența foii, suprapunându-mi ochii irișilor ei schițați, lipiți de geam. Nu reușeam, aș fi putut crede că orbisem, că orașul nu există, murmurând cântat “L`essentiel est invisible pour les yeux”, ca un mic prinț. Era bine…
Nu o mai întâlnisem de o săptămână, dispăruse de pe traseele pe care îmi fixasem posturi de pază. Adi Bălan, colegul meu, o văzuse cu trei zile în urmă, în piață, cumpărând garoafe. “Nu, nu m-a întrebat de tine…”
Când peste două zile Maxim s-a întors din oraș, era mai, mai să treacă pe lângă casa lor nerecunoscând-o. Cum era s-o recunoască dacă doar cu două zile în urmă avea pereții prăfuiți, zgârâiați pe ici colo și decojiți de căldura soarelui, iar acum era zugrăvită într-un albastru liniștit și senin ca cerul unei dimineți dintr-o zi de sărbătoare. Ferestrele și ușa erau proaspăt vopsite, curtea curată, toate puse la locul lor, iarba și buruienile cosite, iar trunchiurile celor doi cireși erau văruite în alb. Totul arăta minunat ca într-un tablou pictat de un pictor talentat.
Cand ai deschis gura, pamanturile s-au intrebat unele pe altele unde le-au fugit apele. Te intreb daca mananc dizgratios iar tu imi raspunzi ca imi vezi limba stergandu-mi buzele, adica: sufar de boala cutremurului, ca un sobolan intr-o cusca ale carei gratii sunt departate atat cat sa nu poti iesi. Sau intra. Ti-ai adus aminte si mi-ai spus: sufar de cutremur de cusca de sobolan sau de cutremur de buncar. Si ti-ai mai adus aminte ca vrei pe luna: vreau pe luna - ai zis - acolo nu pot muri de cutremur.
O zi pe luna
Vreau pe luna
Acolo poti muri de prea mult zbor
Acum locuiește singur. Casa pe care o avea în partea de sud a orașului i s-a părut prea mare, după ce soția lui a plecat luînd și mare parte din lucrurile lor. Îi convine acest bloc cu trei etaje, apartamentul mic de la parter. Domnului Dragu îi plac geamurile joase, cîteodată iese în fața scării, unde vecinii lui stau de vorbă sau joacă șah; nu are timp să îi salute, cu toate că nu pare a se grăbi undeva. Abia dacă știe cum îi cheamă. Sunt oameni bătrîni cu toții, ca el, îi vine să spună, cu tricouri bej sau verzi cu guler, unii cu pantalonii descheiați, alții cu ghete și iarna și vara. Toată scara se scufundă în tăcere și întuneric pe la 9-10. Domnul Dragu ține lumina aprinsă pînă tîrziu, dar la fel face și singurul tînăr din bloc, fotograful de lîngă el.
Comentarii aleatorii