Într-o căsuță pipernicită de la poalele Tâmpei, locuia o bunică. O bunică adevărată. La care trăgea să se odihnească Moș Crăciun în fiecare an.
Mic nu se nimerea decât vara pe la ea, deși “mamaia” îi spunea că ar fi grozav să vină între 20 decembrie și 3 ianuarie - o perioadă foarte veselă și plină de surprize.
Totuși, abia iarna acesta părinții au căzut de acord să-l împacheteze într-un costum de fâș și să-l dăruiască pe băiat bunicii. Cu o valiză de haine, una de jucării, dar mai ales cu o carte.
O carte atât de nouă, încât îți era și frică să o atingi. În plus, avea un miros de tipar cum cartea sa cea veche nu mai avea de mult, fiindcă fusese înlocuit, cam pe la a suta răsfoire și ceva, de parfumul poveștilor...
Azi mi-a zis un barbat adevarat, pe care poate il voi vedea intamplator, nu esti demna, minti si esti sarita de pe fix. M-a mai facut cineva mincinoasa, la un moment dat, si altcineva comica. Apoi mi-a mai spus cineva ma hartuiesti. Altcineva mi-a spus ma sperii. Eu sunt o femeie care imi incep ziua inconjurata de apa, multa apa. Platesc cat nu face consumul acesta pana si administratorul mi-a zis doamna consumati cat centrala nu e normal. Paralelele mele se intalnesc intr-un punct se saluta si merg mai departe fara sa-si aminteasca vreodata ca s-au intalnit.
Stau în cadă şi-mi reazem capul de faianţa rece. Apa e călie dar gândul unei pneumonii nu mă mai sperie. Pe la cinci trebuie să vină Alina; de o săptămână, de când mi-a confirmat şi cel de-al treilea medic că am cancer, în fiecare zi îmi aduce prăjituri; muribunzii sunt privilegiaţii societăţii.
Într-o bună zi, în fața porții, a putut fi văzut tractorul având agățată de data aceasta și o remorcă. Doar o jumătate de ceas le-a trebuit amorezilor să încarce „zestrea”. Macaturi, lenjerii, ceva mobilă, saci cu făină și cartofi, aragazul și butelia. Nu a fost uitat nici Jănică, gânsăcelul preferat al Licăi. Scos din ou în prag de iarnă de o cloșcă tomnatecă, era singurul supraviețuitor al promoției. Babele susțineau că nu-i a bună pentru casa la care cloșca rămâne cu numai un boboc și că mai bine l-ar tăia dacă tot s-a făcut de câteva kile bune.
Nu tocmai demult, nu era nici o scofală să faci primele patru clase de școală. Ba nici pe următoarele, ori chiar liceul întreg, nu era cine știe ce mare lucru să le urmezi. Școlile nu trebuiau să se înregistreze cu nepromovați, sau, în orice caz, numărul acestora trebuia să fie într-o continuă și evidentă scădere, ca urmare a ”eforturilor neprecupețite” depuse de ”minunatele” colective de învățători și profesori, dedicate (mai) întotdeauna vreunui eveniment politic – congres, conferință, aniversare de partid (comunist) etc. – și, neapărat, “potrivit indicațiilor” liderului maxim. Cam așa stând lucrurile, timpul trecu pe nesimțite și Zulinel Goanță termină primara.
Comentarii aleatorii