Sporadicele întâlniri erau întotdeauna la limită. Se vedeau ca într-o ruptură de tergal şi ezitau să se recunoască. De departe, simţeau atingeri de păpădie. Îşi îmbiau zâmbetele, cu undele unor aripi, se înveleau sub un pled mare cât o noapte şi rămâneau să-şi admire dragostea. Mâinile ei îndrăzneţe odihneau pe obrajii lui, mâinile lui precaute se înnodau în părul ei. Ochii lor nu aveau culoare; odihneau în vis. Îi despărţea doar setea. Fiecare se privea în oglindă pentru a uita. Ea îşi spăla privirea tulbure şi, treptat, îşi golea memoria de urmele dezmierdărilor sau şoapte.
Textul curgea de la sine. Nu eram decât un vehicul care-l scria. Mă îndopam cu zeci de cafele, mă făceam că privesc foaia de hârtie, iar textul se scria singur. De multe ori nici nu eram atent: îmi aruncam ochii pe geam sau deschideam televizorul la o emisiune de ştiri.
Aceasta este o carte scrisă fară o limbă precisă.Un fel de revoluție fară participanți, manifeste puse la uscat sub albul de zinc pictat post-post modernist. Narațiunea (cere teoria), începe bulversant:
"Ca un nebun, muream linear după paravane cognitive".
Si acum să trecem la miezul lucrurilor: Diagonala are avantaje asupra
Linia ferată trecea de o sută de ani prin capătul lanului Fădoreștilor. De acasă până acolo, Maria lui Fădor, văduvă acum, făcea cu căruța, mânând caii la pas, aproape o oră. Când pleca la prășit ori secerat, și-i lua cu ea pe toți cei șapte copii, dintre care vreo patru nu erau mai mari decât ulcelele, iar trei, zburătăciți binișor de-acuma, începeau să deprindă trebile câmpului și animalelor. Treziți cu noaptea în cap, nicușorii mârâiau somnoroși și urcau încetișor în căruță, urmând să mai doarmă o bucată pe drum. Chiar făcuți cu doi bărbați, amundoi plecați pe cealaltă lume, băieții nu se separau nici într-un fel și, ajutându-se unul pe altul, nici nu-și mai dădeau seama ce copilărie chinuită au.
Jean-François mă întreabă de Artur crezând că e un amant englez. Îmi vine să râd când o face, căci n-am cuvinte să-i explic cum că, de fapt, Artur a fost un soi de primată care m-a lăsat însărcinată. Familiile noastre s-au dat peste cap să ne însoare, să ne mărite, ce-o fi fost, dar repede, înainte să vuiască satul şi să-i chinuie, să-i ponegrească ani la rândul cum se întâmplă în enclavele acestea degenerate, în care ADN-ul se răsfrânge, se împarte, se-ntâlneşte, aşa că se prăbuşesc toţi psihic ajungând nişte rataţi cu spermatozoizi leneşi. Iar cum rataţii au timp liber, stau şi găsesc motive de arătat degete.
Comentarii aleatorii