Ar fi vrut să aştearnă pe hârtie un roman de anticipaţie, pe baza ghicitului în bobi învăţat de la bunica. Ironia sorţii îl făcea să-şi descopere doar trecutul aproape uitat. Se tortura inchizitorial pentru a-şi afla viitorul, pornind de la întâmplări banale, dar găsea doar bariere. Privindu-se în oglindă, căutând ceva nou în complexitatea figurii sale, nu-şi putea lua ochii de la acel punct de plecare al copilăriei , o cicatrice amintindu-i de primul moment de cumpănă prin care trecuse. Sub salcia meditaţiilor sale, se întreba dacă nu cumva, fără această cicatrice, prezentul ar fi altfel, când apăru Amnăraş cu veşnica-i ţigară lipită de buza de jos. Aduse într-un suflet, nelipsitele veşti îi erau prezentate în altă ordine decât cea a importanţei lor.
Drumul până la Kemerevo prin colţii de sticlă gofrată ai viscolului a fost ca un vis spulberat de gândurile şi planurile pe care Savastie şi le încropea pas cu pas. Purta o manta din postav de culoarea şofranului, căreia mâna gingaşe a Olgăi Ivanovna îi ataşase la Iulişka, croitoreasa, un guler din blană de vulpe. Tatăl ei, Andrei Pavlovici Goncearov, era unul dintre împătimiţii vânători din pădurile stufoase ale Tomskului. La plecare, Olga îşi fremătase frunzişul plopilor din ochii ei trişti, mângâind unduirea blănii ruginii şi şoptindu-i timid: „Când veţi călători, să vă imaginaţi că toată căldura inimii şi mâinilor mele va drumeţi cu dumneavoastră!”.
Vântul turbat e o cauză nobilă de disecție. Un vânt turbat stătea într-un colț abscons al zilei rozându-și unghiile de ciudă. In alt colț al sălii de bal infantele își puneau în vedere nurii apocaliptici și mărgele antiangoasale cumpărate șiret de la precupețe cu funduri mari, cu fuste transparente, largi, sub care ne puteam ascunde concretul și siguranța de atâta poftită negăsire. Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse afară din bucătăria largă, afumată, unde soldați morți pe cai sărutau din buze, nevestele altora. Era cald și niciunsteag nu flutura în absolută bernă. Pasta din caserole era exact al dente, îmbibată în uleiuri râncede de niciofloare, iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce te adulmeca simetric cu lascivă dorință.
Mari, grei, alunecând încet printre moleculele de aer, fulgii de zăpadă îi atingeau fața imobilă pe măsură ce înainta pe podul ușor înzăpezit. Nu se gândea la nimic. De fapt de aia se afla acolo… ca să nu gândească. Cu capul ușor ridicat înspre cer, se oprește din mers, închide ochii și atinge cu mâna dreaptă balustrada rece ca gheața pipăind ușor fiecare fulg de zăpadă. Când ajunge cu suprafața degetolor la metalul rece începe să perceapă sunetul apei care curgea sub el și cum distinct se auzeau bucățile de gheață lovindu-se între ele. Zăbovește așa câteva minute, timp în care își golește mintea de orice imagine, culoare, sentiment sau gând răzleț…
Când coboară fața și deschide ochii, își dă seama cât de mult a înaintat, aproape până în mijlocul podului pustiu de mașini.
Am venit cu soţia la invitaţia lui Dan şi a Aureliei; au vrut să ne anunţe că se căsătoresc şi ne-au propus să le fim naşi; am băut şi am sărbătorit. Pe la două, două şi ceva noaptea, am aţipit. M-am dus în sufragerie şi m-am întins pe canapea; când m-am trezit, lângă mine, erau ăştia pe care nu-i cunosc, doi bărbaţi şi o femeie.
Comentarii aleatorii