îti spun că haosul e un lux, degeaba umbli prin muzee căutând
harta lumii, nimic nu mai e cum a fost și uite că nici nu mă recunoști
deși ai dreptul la 2 minute de transmisie Morse, te uiți la mine ca
la un abassid fluorescent zăcând cu copitele în sus în săpăturile
arheologice în care ți-ai stricat tinerețea și culoarea obrajilor,
îți duci mâna streașină la ochi ca să ma vezi mai bine printre
răsadurile otomane cum stau chircit ca un berber
în odihnă leșinată după o zi lungă de plantat arahide,
nu c-ar fi bune la ceva, dar e o rutină seculară transmisă oral
din tată în fiu, de aceia ma plezneau peste bot
când căram în ogradă cioburi de vinovate memorii scrise
1. La noapte vine prietenul meu richard, cel cu ochii albaștri. Vine aici numai dacă vrea ceva, să îi aduc cafea într-o sticlă, să îi dau un tricou al fratelui meu, un sandwich pe care i l-am pregătit dinainte; ar vrea el să-i fac loc în pat. Bate în geam, pentru asta îi trebuie mult curaj, pe strada principală este un restaurant deschis tot timpul. Cine l-ar vedea în fața geamului, ar crede că e un hoț. Dar el nu se furișează, vine greoi, cum îl știu, își dă seama că fetele care fumează pe terasa restaurantului nu se uită la el. Pare trist. Nu stă mai mult de cinșpe minute, îmi strînge mîinile sau îmi promite că va aduce înapoi ce i-am împrumutat. De obicei, citesc pînă cînd vine el, mare lucru nu poți face în casa asta goală.
Studentul intră. Era mare încăperea. Biblioteca națională veche. Plină de rafturi. Îmbâcsită. Cu fișierele imense. Îi căzură umerii. Gârbovi. Dar trebuia să facă referatul. La psihologie. Cristian era proful lui. Glumeț. Odată se vorbea despre prejudecăți. Nici voi să nu călcați pe capacele de canalizări. Spuse.
- Mi-am dat seama!
- La ce te referi, Horia?
- La subiectul referatului.
Toată lumea din Fedorivna îl ştia pe unchiul Fedea ca pe un creştin, ce nici în ruptul capului nu ar fi lipsit duminica de la biserică. Aşa şi era!
De la biserică, unchiul Fedea nu prea lipsea, dar nici nu prea îi erau cunoscute canoanele şi ritualurile bisericeşti, pentru că în timpul sfintelor slujbe el medita la caprele sale, la iarmarocul din Sighet, la cârciuma lui Şchiopu... ba câteodată îl împingea necuratul şi medita şi la... dar să lăsăm asta. Să nu-l dăm de gol, că de află cumva mătuşa Măria, va fi vai de zilele lui.
Acum veniți dvs. să-mi spuneți ce este suferința. Fără să știți ce înseamnă să-ți vinzi cărțile pentru a-ți cumpăra o cafea care, într-o dimineață cu vânt mult și înghețat te trezește din somnolența disperării, punându-te brusc în fața unei lumi ahtiată după erori. Fără ca vreodată dvs. să fi trecut un pod al unui oraș (înghesuit și afumat, în care peste 100.000 de oameni, băgați la grămadă în blocurile ca niște faguri uriași, își poartă crucile zilnic) și să vă fi gândit la un moment dat că Noica a dat în mintea lui Jules Verne.
Comentarii aleatorii