Dacă la aparat tot s-a anunțat că este revoluție și, pe deasupra, afară era o moină care îi scotea din case până și pe cei mai leneși, sătenii din Glodenii Mari și-au zis să nu stea așa, ca proștii. Era cumva chip de rostuială, numai să te miști repede ... Bucăți de acoperiș smulse de pe grajdurile ceapeului, iesle, marmite, parii staulelor, dale de beton, spalieri de vie, scânduri, țevi de udat, pompe, dar câte altele nu, puteai să vezi apoi mai în toate ogrăzile. Și după câteva luni unii rupeau bucăți din zidurile fermei zootehnice, după care curățau cărămizile de mortar cu ciocanul și dalta, încercând să le recupereze cât mai întregi.
Abia ce m-am trezit brusc din somn. Soţia încă dorme. Mă dau jos din pat cu mişcări nervoase. Mă înfig în papuci. Pereţii din baie sunt încă umezi. Am uitat uşa închisă peste noapte şi nu s-au uscat după duşul de-aseară. Deschid robinetul. Dau cu apă rece pe faţă. Mă privesc în oglinda încă uşor aburită. Sunt eu...
„Care ‚eu’?”
„Cum care eu?... Eu!”
„Nu mai fă pe interesantul, spune CARE ‚eu’?”
„Adică?”
„Fii precis, spune cum te cheamă!”
Îmi vine să râd. Dau să-mi pronunţ numele, oricât de ciudat ar fi să-ţi pronunţi numele în faţa oglinzii, dar... eşuez. Mai încerc o dată. Limba tinde să ia forma unor vocale, unor consoane, dar cade neputincioasă. Gol. Sec. Rămân cu ochii fixaţi pe imaginea mea din oglindă şi cu gura uşor căscată de uimire.
„Vezi c-ai uitat?”
Apă minerală şi puţin vin. Poate mai mult vin. Un sfârşit de zi relaxant. Alexandra citeşte o carte în pat. Am nasul înfundat. 30 de ani. Uneori, nu astăzi, vinul nu are gust. Mâncarea mi se lipeşte de măsele şi nu simt ce mănânc. Nu astăzi. Tocmai ce am devorat o friptură de vită în sânge cu un sos de piper delicios. Ce bucuros sunt după ce mănânc. Bunica mea spune că dragostea trece prin stomac. Aşa e.
Într-o bună zi, în fața porții, a putut fi văzut tractorul având agățată de data aceasta și o remorcă. Doar o jumătate de ceas le-a trebuit amorezilor să încarce „zestrea”. Macaturi, lenjerii, ceva mobilă, saci cu făină și cartofi, aragazul și butelia. Nu a fost uitat nici Jănică, gânsăcelul preferat al Licăi. Scos din ou în prag de iarnă de o cloșcă tomnatecă, era singurul supraviețuitor al promoției. Babele susțineau că nu-i a bună pentru casa la care cloșca rămâne cu numai un boboc și că mai bine l-ar tăia dacă tot s-a făcut de câteva kile bune.
Era o dimineata curata,fara pasari.Nicio miscare,niciun zgomt nu tulburau linistea in care visele lunecau usor,usor,spre trezie.
Benedict gemu incetisor.Trecea dintr-un vis inaltul,trecea din locuri neguroase,din umbra,in spatii mustind de culoare si parfum.Mirosea in visul ei ultim a iasomie.Cercuri violacee,spirale de un albastru crud,arabescuri in tonuri rosiatice,sfere aurii umpleau locul din vis in care se gasea,in care se rotea,mirat.Si zbura printre acele forme impalpabile.Plutea.
Rase-un ras mic..Isi aduse aminte ca bunica ii spusese odata:"Cand un copil rade in somn,viseaza ingeri."Oare cand fusese asta?In alta viata,in alt vis poate?Umbra ei adie in preajma.Benedict crede ca,abur cald,ea pluteste intr-un spatiu asemanator,intr-un spatiu vibrand.
Comentarii aleatorii