Ingrid îşi dă seama că va trebui să privească lucrurile din jurul ei altfel. Vladimir se afla acolo într-o situaţie oarecum asemănătoare dar cu un punct de vedere cel mai probabil diferit. Va trebui să încerce să descopere modul în care el comunica cu sinele, pentru ca totul sa fie bine, sau măcar sa aibă o continuitate. Într-un fel, totul este de fapt o șaradă. Ştie ca nu trebuie sa o privească la modul acesta, dar din acest moment, pentru ea lucrurile s-au schimbat. Oricât de mult ar fi încercat tot nu mai reuşea sa îşi dea seama ce anume a împiedicat-o sa raţioneze îndeajuns de clar astfel încât a ajuns în acel punctul. Dar până la urmă ceva bun tot a ieşit din asta. L-a întâlnit pe Vlad.
„După ce a participat la balul de binefacere, Zâna Senzual a venit chiar ea la orfelinatul „ Micul Prinț” să doneze banii strânși din donații. Zâna nu s-a sfiit să îi ia în brațe pe cei de la orfelinat, din contra, a încercat să formeze legături de prietenie cu micuții.”
Televizorul mergea singur de o bucată de vreme. Cristina pregătea meticulos nodul funiei. Trebuia să fie perfect, ca o mamă bună. Lustra era și ea pregătită, o aștepta de ceva timp. Puțin cam șubredă, însă cu toate garanțiile de rigoare. Avea s-o țină și avea s-o țină cât trebuie. Se urcă pe taburetele ciobit la colțuri. Legă funia de lustră. Își strecură capul în bucla făcută atât de frumos și cercetă locul faptei.
Greu le-a venit gârleștenilor fără preot aproape un an, după trecerea la cele veșnice a părintelui Costea. Speranța era, ca din următoarea vară, când se dau examenele de absolvire a Seminarului, să i se repartizeze parohiei un tânăr preot. Așa a și fost. Vladimir Emacu, de loc din părțile Tescanilor, terminase cu bine în acel an Seminarul Teologic de la Mânăstirea Grecului. Față de cei din seria lui era mai mare cu câțiva ani buni, pentru că, după ce a urmat opt clase, a făcut trei ani școala profesională de lăcătuși de pe lângă Depoul de locomotive.
O bucată de carton îngălbenită de vreme și de vremuri, o fotografie din care te privește o femeie mărunțică, cu tenul măsliniu și părul negru, strâns și prins la spate în doua coade lungi, împletite, care-i încalecă umerii și se revarsă pâna la mijloc ca niște bretele. Poartă conci – un complicat aranjament din șuvițe de păr împletite în creștetul capului- purtat de femeile moațe măritate.
Bărbatul este foarte înalt și blond, sau așa pare în fotografia sepia. Are mustață a la’ Franț Josef, împăratu’ de la Viena vremurilor lor.
Ochii femeii sunt ochi de copil, mari, deschiși la culoare, bănuiți a fi nepermis de albaștrii.
Pe un scaun, între ei, în picioare , un copil- o fetița blonda, cu ochi care te fac să zăbovești, cercetându-i cu fascinație.
Andrei a stat slugă la evreul Laib până s-a dus în armată. Imediat după jurământ l-au repartizat la atelierul de tâmplărie al unității, unde în doi ani a învățat meserie, iar când s-a lăsat la vatră deja era un tâmplar foarte bun.
Comentarii aleatorii