Imdiola continua să existe. Părea o entitate apăsătoare, a cărei prezenţă, dezvăluită doar pe jumătate, îi accelera ritmul inimii. Şoapte străvezii îi străbăteau perdeaua de gânduri ajungând la conştiinţa sa şi biciuindu-l cu senzaţia neîmplinirii.
O căuta în amănuntele nesemnificative care îi aminteau de acea femeie simplă, departe de imaginea deificată şi, totuşi, umplându-l cu o nostalgie amară. Încerca s-o cucerească iarăşi, stabilindu-şi etape, trasee complexe şi accentuându-i frumuseţea.

Taxiul crează un zgomot de fond supărător. Șoferul aruncă priviri în oglinda retrovizoare către clienta ale cărui gânduri sunt departe deși întâmplător au pornit chiar de la el, de la șofer. Acesta e un omuleţ congestionat cu faţa suptă, cu cearcăne adânci şi negre de tabagist. Își cercetează clienţii atent, chiar indiscret. Acum se întreabă cum o fi fătuca asta în pat dar nu schițează nicio expresie. Se gândește mereu la asta atunci când vede o femeie. În momentul în care încetează s-o facă, socotește el, va fi un semn că ceva se întâmplă, că e grav, că e pe moarte ori dezvoltă o impotență mai groaznică decât un cancer. Sau, analizează el la rece, femeia trebuie să fie deosebit de urâtă. E și un mic misogin. Nu prea știe. Nu prea știe ce înseamnă.