Sporadicele întâlniri erau întotdeauna la limită. Se vedeau ca într-o ruptură de tergal şi ezitau să se recunoască. De departe, simţeau atingeri de păpădie. Îşi îmbiau zâmbetele, cu undele unor aripi, se înveleau sub un pled mare cât o noapte şi rămâneau să-şi admire dragostea. Mâinile ei îndrăzneţe odihneau pe obrajii lui, mâinile lui precaute se înnodau în părul ei. Ochii lor nu aveau culoare; odihneau în vis. Îi despărţea doar setea. Fiecare se privea în oglindă pentru a uita. Ea îşi spăla privirea tulbure şi, treptat, îşi golea memoria de urmele dezmierdărilor sau şoapte.

4.

După ce fratele său mai mare Mitruţ, numai de optsprezece ani trecu la cele veşnice după o grea şi lungă suferinţă, Ruxandra rămase singurul copil al lui Dumitru şi Eudochiei Rusnak.
Nimeni nu cunoscuse mai bine decât Ruxandra suferinţa şi chinul lui Mitruţ care patru ani de zile, ţintuit la pat de o boală grea, se ruga zi şi noapte la Dumnezeu să-i curme durerea. Ea l-a îngrijit, a plâns şi s-a rugat la căpătâiul lui până la sfârşit, deoarece mama ei avea grijile gospodăriei pe cap, de abia izbutea să le termine pe toate. Din când în când se rupea de la muncă şi intra în odaia în care zăcea bietul Mitruţ ca să-şi mai descarce povara sufletului spălând capul bietului băiat cu lacrimi fierbinţi, care spre deznădejdea ei ei nu tămăduiau boala acestuia.