povestire

imaginea utilizatorului E.Manatu

Când eram vodă la Moldova...

Când eram vodă la Moldova...
Se certe ungurii și leșii...
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieșii,
Cu măscărici și lăutari.
Mihai Eminescu, Umbra lui Istrate Dabija-voievod

Fost-a Istrate Dabija-Vodă om de țară, bun, iară bețiv. Be vin mai mult din oală roșă decât din pahar de cristal, scrie Niculce la letopiseț, zicându că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar. La beția lui pre mulți îi da la armaș să-i spânzure. Iar dacă se trezea, nimica nu știa, nici mai întreba; ci-i luase sama toți și, când orânduia ori pre cine la armaș ori la popreală, îi slobozea, căci știau că adăuza nimica nu era.

Proză: 
imaginea utilizatorului sebi

Spații necunoscute

Dintotdeauna mi-a plăcut clipa când, trezit dintr-un somn lung, privesc pe fereastră fără să știu dacă e dimineață sau seară. Peste oraș, lumină de măcieș silhui. De la geamlâcul mansardei, pentru o clipă, nu recunosc strada. Iubesc confuzia blândă a gândurilor.
Regret că nu am aproape amușinarea unei singure țigări. Nu mai fumez de patru ani. Spațiul recognoscibil, cu amnarul cedării, sus, la margine de cer, ca ultima favoare a unui osândit...

Proză: 
imaginea utilizatorului Cosmacpan

Taina soaptelor

poveste

Taina Șoaptelor
sau
Cele zece povețe

Motto: Cu fiece poveste eu încerc să-ți spun
Cum să alegi în viață drumul bun.

Despre ce să mai vorbim dac-ar fi să povestim? Despre prinți? Despre prințese? Zâne care viața-ți țese? Cosânzene? Feți-Frumoși? Impărați mai pântecoși? Cai cu aripe-nstelate? Zmei faloși sau solzoși? Despre babe urâcioase, răpciugoase și buboase? Sau pitici foarte mici? Ori castele încețoșate cu fantome preumblate? Poate despre....... Ei? Ce-ați zis? Cum? Inca nu v-ați decis? De n-aveți nimic de zis, vă propun... să..... da acum...... Haideți să pornim la drum!

Proză: 
imaginea utilizatorului Giurgesteanu

Rivalitate la Zootehnie

Un bărbat cert Maria Băluțencei n-a avut niciodată. Pe Icu și Mucel, cei doi băieți ai ei, unul într-a opta și celălalt într-a cincea, nu se știe cu cine-i făcu. Încă tânără, poa` să fi avut un pic peste treizeci de ani, Haba, poreclită așa de femeile temătoare pentru bărbații lor, lucra la grajdurile ceapeului, adică «la vaci», cum spuneau consătenii care aveau plan la câmp, cu o oarecare doză de răuatate. Tot aici făcea zile-muncă și Vasile Doban. Pleca de acasă dis-de-dimineață, pe la patru-cinci, fie vară fie iarnă, gata îmbrăcat în salopeta-i murdară și mirosind a bălegar, încălțat cu gumari sau cisme înalte de cauciuc, după cum era drumul – glodos ori uscat. Pe Anuța, nevastă-sa, n-o mai trezea, că oricum nu trebuia să-i dea de mâncare.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire