Ca să nu exagerez, avem de-a face cu propriile orgolii. Avem de pus la punct propriile serbări care ne – ca pe niște rarissime exemplare – slăvesc. Numai în depărtare se aud copitele unui cal grăbit. Călărețul nu se vede, este una cu trupul animalului. Fâșiile de ceață poate fac parte din trupul prăbușit în șa.
Ca să nu exagerez, avem de-a face cu semafoarele și barierele pe care acest călăreț obosit le întâlnește de-o vreme încoace. El însă, cu toate piedicile, nu contenește galopul, știe că la ora 10.00 începe ședința Tribunalului.
N-ai cum te ascunde de obligația participării la condamnarea bietului și obositului călăreț: el a intrat deja în oraș, s-a înălțat puțin în șa, privește dezorientat cetele pestrițe de pe bulevarde.
Cand ai deschis gura, pamanturile s-au intrebat unele pe altele unde le-au fugit apele. Te intreb daca mananc dizgratios iar tu imi raspunzi ca imi vezi limba stergandu-mi buzele, adica: sufar de boala cutremurului, ca un sobolan intr-o cusca ale carei gratii sunt departate atat cat sa nu poti iesi. Sau intra. Ti-ai adus aminte si mi-ai spus: sufar de cutremur de cusca de sobolan sau de cutremur de buncar. Si ti-ai mai adus aminte ca vrei pe luna: vreau pe luna - ai zis - acolo nu pot muri de cutremur.
O zi pe luna
Vreau pe luna
Acolo poti muri de prea mult zbor
Mai demult, pe atunci când nimeni nu cădea bacalaureatu`, băieții cu …liceu la bază înfundau iute armata. Acolo, căprari zeloși și tamajori bețivi le mâncau zilele pân` ce apărea leatul nou. Urma o verificare sumară, făcută de ofițeri de comandament - colonei cu burți ce dădeau să iasă afară din centuri și diagonale. În vreo două zile se dădeau șapte așa-zise examene: săpări de adăposturi și tranșee, cu nelipsita lopățică rabatabilă de la brâu, împușcături de probă, mișcare de paradă, marș forțat, porticul infanteristului, gazare în cort și - nu putea lipsi - politica partidului. “Beu, febeu, beu, febeu …” notau întruna burtoșii înstelați.
„ O aripă albastră de libelulă” .
Nicicând ispita nu fusese mai mare, nici foamea , setea sau dorința de a-i vedea pe temniceri năvălind să-l chinuiască nu-l îmboldeau mai tare decât amăgirea arzându-l cu scântei reci de ametist să-și întoarcă obrazul tras de la perete. Avea impresia că acea minunăție, neanunțată de nimeni, era o certitudine în lumina pătrunzând într-o bănuială a unei dimineți de primăvară, printr-un vitraliu al clipei scăpată din corsetul realității, aprobând imaginile nefirești ce prindeau viață pe peretele coșcovit .
Povestea continuă…
-Şi tu, care din personaje ţi-l arogi?
„E-o undă de ironie aici”...
-Vezi tu? Basmul ăsta e rupt din sufletul meu,dar...
„Dar”?
-… Dar a strâns tot ceea ce mi-e străin, acum, şi de care m-am debarasat. Nu-i neapărat necesar să mă pun în pielea unui personaj, nu-mi caut un model şi, în momentul de faţă, nu sunt nevoit să fac faţă vreunei crize datorită vârstei. Cel mult, e legată de trecutul meu zbuciumat, dintr-o lume ascunsă, când la suprafaţă eram tot timpul radios, proaspăt şi pozam o naivitate dezarmantă.
-Eu unul nu-mi complic viaţa în felul acesta.
-Te pomeneşti că te-ai săturat şi tu de viaţă. O simplifici până la zero acum, când ai nevastă şi copii! Şi după cum te ştiu, nici acum nu te ocolesc femeile.
-Ei, să fim serioşi! Nu doarme încă.
-E beznă…
Comentarii aleatorii