Bătrânele îşi plecară capetele şi înaintară. Înfipseră bastoanele în ţevile-suport din colţurile ringului, apoi păşiră pe suprafaţa de gresie şi se opriră în faţa bărbaţilor.
Nasturii sacourilor se desfăcură, cămăşile foşniră trase pe braţe, încheieturile noduroase se flexară sub bretelele maiourilor umezite de sudoare şi piepturile slăbănoage, tivite cu păr rar, se umflară, clătinând din pielea flască a pectoralilor.
Ultimele nopţi cu zăpadă m-au dus cu gândul la o perioadă din viaţă de care n-am mai vrut să-mi amintesc şi pe care credeam că o înmormântasem de mult. Dar parcă cineva îşi întinde uneori mâinile prin noi şi cotrobăieşte în cuferele vechi, răvăşindu-le, încât, fără să vrem, ne întoarcem pe linia ferată a memoriei. De parcă Dumnezeu doreşte mereu să ne aducă aminte de ceva.
El îmi citea visele doar punându-mi degetul pe frunte.Stăteam nemişcată între genunchii puternici. Nu aveam nimic de ascuns, însă o luptă cumplită se dădea în mine, simţeam o tensiune imensă pe şira spinării.
Poţi, hai că poţi, şoptea îndârjit. Lasă-mă să pătrund. Acum te rog, acum, iubito.
Era infernal cum putea să doară, să obosească, să excite. Mă simţeam dezbrăcată până în adâncul fiinţei, virgină, avută, sorbită particulă cu particulă cu evident efort,cu sentimentul de himen ce incomodează. Nu ştiusem din ce zbor sunt făcută, ce gust am.
În mine se deschidea un al nu ştiu câtelea simţ. Recunoşteam dragostea din trei unghiuri, al meu, al său şi al nostru.
Dacă nu ați călcat vreodată într-o biserică, v-aș sugera să intrați măcar de curiozitate. Rămâne în urmă strada cu noxele ei, toate grijile materiale se pierd pe aleea spre lăcașul sfânt. Înăuntru e veșnic sărbătoare.
Comentarii aleatorii