"Ce ploaie nesuferită! Mă doare înfiorător capul şi cu toate astea trebuie să fiu lucid. Pe vremea asta haínă şi în bezna asta nu poţi şti niciodată ce se poate întâmpla pe şosea. Am străbătut jumătate de drum şi parcă merg de o veşnicie! Noroc că maşina merge ca ceasul, asta mi-ar mai trebui pe mizeria asta de afară, o pană” îşi spuse Radu privindu-şi ceasul fosforescent.
Maică-sa îl rugase să nu plece, să amâne totul pe mâine, când poate vremea se va îndrepta, dar el nici nu voia să audă de aşa ceva. Ce ştia mama despre iubirea lui, despre destin, despre ce poate face depărtarea dintr-un îndrăgostit! Nerăbdarea lui de a o revedea pe Liliana era mai puternică decât zloata de afară.
Un Audi negru a schimbat banda, a trecut pe mijlocul drumului, între maşini şi a frânat cu putere, claxonând. Dintre intestine mi-a scăpărat un chibrit. M-am oprit şi am aşteptat ca durerea să se calmeze.
Prin geamurile uriaşe, împestriţate de reclame ale fast-food-ului benzinăriei, se zăreau mai multe siluete înşiruite la mese, aplecate şi fluturând din mâini, cu capete înguste şi alungite, furate de reflexele maşinilor în geamuri.
(…)Am trecut strada, am mers prin faţa blocurilor turn, apoi am făcut la dreapta şi mi-am continuat drumul pe o străduţă laterală întunecoasă.
E azi. Iar e azi. O fi bine? Posibil. Încă nu pot spune clar.
Mi-e rău. Foarte rău. Fizic. Nu suport umiditatea excesivă. Iar aici e jale. Pentru mine. Alții exultă. Pe plajă. Sezon. Relaxare. Distracție. Nisip fierbinte. Lene. Table. Integrame. Bere. Lopățele. Semințe. Valuri. Înghețată. Umbreluțe. Loțiuni. Nămol. Burtoși. Cotoare. Mucuri. Șezlonguri. House. Rom. Topless. Soare. Mult soare. Chirilă. Tudor.
Perfeect. Nu mă doaare. De la cearceeaf în drum spre… maare! Mă amuz. Cred.
-Cinsprezece minute, anunţă şoferul cercetând ceasul de bord cu un picior afară.
-Vorbim mai târziu, ţinu ea să precizeze, deşi era clar că toată lumea trebuie să facă o pauză.
-Mă scuzaţi!
Verucosul îşi făcea loc printre pasagerii grăbiţi să iasă pe culoar ridicând atent mâinile să nu le rănească.
Rămase în urmă să-şi caute pachetul cu mâncare în geanta mică de voiaj. Prefera să o ţină la picioare; nu dorea să incomodeze şoferul cu o oprire lungă între staţii, doar pentru a căuta la bagaje.
Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! Nici nu mai ştiu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un mulţumesc.
La un moment dat, văzându-mi vecinii că şi-au scos legumele şi fructele la poartă, mi-am zis: hai să încerc şi eu, deşi, natura pe mine m-a înzestrat cu altceva.
Comentarii aleatorii