Anica pornise dimineaţa devreme cu primul autobuz. Trenul personal avea un traseu ocolit şi prea multe staţii unde trebuia să oprească. Nu vroia să mai piardă timpul, pierduse deja destul, în aşteptări. Aşteptările nu sunt întotdeauna roditoare; îţi usucă rădăcinile. Visele fără rădăcini pleacă. Ea dorea să ajungă cât mai repede acolo. La acel acolo, care-i transformase trupul într-un ciorchine de emoţii şi făcea să-i zburde inima printre gânduri, într-un joc ca la douăzeci de ani. Gândurile se lipiseră de speranţă. Speranţa ce o ducea spre locul unde urma să-l întâlnească pe bărbatul necunoscut. Necunoscutul ce dăduse anunţul de la rubrica matrimoniale. O ceaţă matinală se aşezase peste oraş, ca o găină pe cuibar.
Lucram de aproape doi ani la mină. Eram după un divorţ- nu contează din vina cui- aveam o fetiţă de mână şi hotărâsem să renunţ la locuinţa pe care o ocupasem până atunci.
Timpul se lungeste ca urma lipicioasă lăsată de un melc în mişcare. Devine un fir sticlos şi uscat ce se târăşte după tine; melcul eşti tu pentru el. Acasă e prea multă linişte, praf şi dezordine. Priveşti cum se adună pereţii în jurul tău, tot mai aproape, te înghesuie până când simţi cum te sufocă.
Era un biet suflet de femeie curățit de valurile singurătății. Se călise cu vedeniile și ispitele întunericului, cu zgomotele amplificate de propria tăcere și cu teama crescândă față de bunătatea veninoasă a celorlalți. Îi respecta contemplarea liniștitoare, privind în gol cufundat în gânduri. Tresări surprins de pașii unui trecător care-și arunca absent privirea în curtea verde. Admiră, pe rând, cerul vâscos, norii de vată de zahăr, purpura apusului și tușul nopții învelind șomoiogul de patimi cu plăcerea rece de rouă.
Îți va fi greu cu mine, îi spuneam. Există într-o seamă de persoane o predispoziție sălbatică de-a se comporta invers, de-a iubi ura, de exemplu. Nu m-a crezut. Doar atunci când a văzut că nu-i de ajuns scrisul, că nici sculptura sau muzica nu mă ajută destul, a cuprins-o o ușoară bănuială. A durat mult până a înțeles de ce beau și ce fel de salvare e alcoolul. Până când și-a dat seama că nu eu sunt fenomenul ei.
Ne-am despărțit civilizat, discutând lucruri nesemnificative la o cafea, ultima pe care am băut-o împreună la măsuța cumpărată prin mica publicitate. O dimineață în care nu mai conta pentru nici unul vocabularul elegant sau temele mari - o dimineață comună multor cupluri care se trezesc într-o blândă atmosferă de sâmbătă și nu au nimic programat pentru ziua aceea.
Comentarii aleatorii