La începutul deceniului al nouălea al secolului 20 s-a încercat repopularea pădurilor românești din Carpații Orientali cu urși bruni. Zeci de animale au fost aduse cu elicopterele și eliberate prin poiene, în special prin zonele mai puțin populate din Obcinele Bucovinei. Crescute în captivitate, acestea nu cunoșteau nici frica de oameni și nu aveau nici deprinderile necesare supraviețuirii în sălbăticie. În plus, densitatea prea mare de prădători creată artificial într-un mediu cu insuficiente resurse de hrană, a făcut ca fiarele să se orienteze foarte repede spre vizitarea gospodăriilor țărănești din zonă, ucigând zeci de oi și vite în fiecare lună.
Savastie Alexeevici Karpin avea toate motivele să fie un om fericit. Era unul dintre studenţii eminenţi ai Institutului de Arte Plastice, un portretist desăvârşit. Un om care simţea prin toţi porii degetelor sale lungi ca de pianist valoarea antropomorfică a fiecărei linii ce reprezenta un chip sau un trup pe care urma să-l redefinească pe hârtie. Profesorii îi prevedeau un viitor strălucit, mai ales în pictura de sorginte religioasă, şi, cum în bătrâna Rusie erau la mare căutare în acea vreme pictorii de icoane şi de biserici, bineînţeles că Savastie era hotărât să devină cel mai căutat şi râvnit pictor de biserici din gubernia Tomsk.
întîi a venit o maşină roşie cu o girafă la volan. fredonînd i live my life for you girafa a clipit cam obraznic pentru gustul meu - ce mai faci Mişule? nu i-am răspuns. cum să răspunzi unei girafe care îşi scoate capul prin plafonul maşinii are picioarele din spate înfipte în carburator şi dă din coadă prin ţeava de eşapament? oricum creierii îmi zumzăiau ca o piatră de polizor! fii atent Mişule mi-am zis, piatra asta se sparge nu e bine fixată pe ax, auzi cum bate. şi chiar s-a spart. atunci au venit escadrilele de licurici, parcă erau Stukas-uri în picaj.
O bucată de carton îngălbenită de vreme și de vremuri, o fotografie din care te privește o femeie mărunțică, cu tenul măsliniu și părul negru, strâns și prins la spate în doua coade lungi, împletite, care-i încalecă umerii și se revarsă pâna la mijloc ca niște bretele. Poartă conci – un complicat aranjament din șuvițe de păr împletite în creștetul capului- purtat de femeile moațe măritate.
Bărbatul este foarte înalt și blond, sau așa pare în fotografia sepia. Are mustață a la’ Franț Josef, împăratu’ de la Viena vremurilor lor.
Ochii femeii sunt ochi de copil, mari, deschiși la culoare, bănuiți a fi nepermis de albaștrii.
Pe un scaun, între ei, în picioare , un copil- o fetița blonda, cu ochi care te fac să zăbovești, cercetându-i cu fascinație.
Azi mi-a zis un barbat adevarat, pe care poate il voi vedea intamplator, nu esti demna, minti si esti sarita de pe fix. M-a mai facut cineva mincinoasa, la un moment dat, si altcineva comica. Apoi mi-a mai spus cineva ma hartuiesti. Altcineva mi-a spus ma sperii. Eu sunt o femeie care imi incep ziua inconjurata de apa, multa apa. Platesc cat nu face consumul acesta pana si administratorul mi-a zis doamna consumati cat centrala nu e normal. Paralelele mele se intalnesc intr-un punct se saluta si merg mai departe fara sa-si aminteasca vreodata ca s-au intalnit.
Comentarii aleatorii