Vreau o cafea. E cinci deja și azi n-am băut decât o ceșcuță înainte de cursul lui Bocea. Mă uit prin agendă și-mi dau seama că nu mai am niciun prieten pe care să-l sun când îmi vine. E puțin trist, dar refuz să mă gândesc, așa că mă ridic și plec. Pardoseala scârție, afară e o ceață groasă, nu o simt. Cum ar fi să-mi iau catrafusele și să mă car naibii undeva unde chiar nu știu pe nimeni, unde nu trebuie să salut pe nimeni din politețe ca după să-i spun de frumusețe în gând. Aș face globetrotting.
Din arborii prea mici, cu frunzele lor ca din hârtie de orez, cu fructele albastre, în care stau ghemuite seminţele, vor germina spiriduşii cu genele purpurii, da, aşa se nasc ei, fără putinţă de tăgadă. Pur şi simplu, fiecare spiriduş cu genele purpurii s-a născut dintr-o răcoroasă, enigmatică sămânţă de arbore mărunt, cu fructele albastre încă mult mai mărunte, semănând cu gutuile căptuşite cu o bundiţă ingenioasă de puf, cu pulpa amărui-acrişoară. Câte o stea din marţipan în vârfurile piramidelor vegetale, mirosind a scorţişoară, discret şi fin, la fel de fin ca o undă spectrală. Şi trebuie să fim crezuţi pe cuvânt.
A doua zi Andrei se trezi dis de dimineață să hrănească iapa, se pregătea să meargă la oraș.
– Și Maxim vrea să meargă la oraș – apăru Mărioara în ușă.
– D'apoi eu știu dacă domnul doctor o vrea să vină cu mine la Sighet cu căruța – răspunse ironic Andrei.
– Sigur că vin cu tine Andrei! – se ivi și Maxim în ușă mișcându-și mâinile pe lângă corp ca pentru înviorare.
Lui Andrei, deodată, îi păru rău că-l luase gura pe dinainte.
– Mergeți de vă spălați, iar eu vă pregătesc ceva de mâncare, ca să nu porniți flămânzi la drum – zâmbi bucuroasă Mărioara, privindu-și frații care se pare ca nu-și mai purtau pică unul altuia.
Adevărul e că societatea-i cam dădea de furcă. Dar cui îi e ușor în societatea de azi când stai în fața unui computer timp de zece ore pe zi. Lumea virtuală în care nu trebuie să te speli sau să arăți bine devine atractivă și rămâi acolo, avatar, chiar dacă în lumea respectivă nu se fac schimburi de fluide.
Se trezi cu o profundă senzație de rău. Rău și deznădejde. Era clar acum că realitatea aceea era reală. Adică nu era un vis. Deși în momentul cînd conștientiză acest lucru se înfioră brusc: dacă de fapt lucrurile se inversaseră. Dacă ceea ce experimenta în spațiul acela alb lăptos, în pijamaua aceea spălăcit înflorată, era de fapt un vis..? La urma urmei totul era în funcție de momentele acelea pe care el le numea trezire și adormire. Dacă de fapt ele funcționau acum invers? Se scutură enervat de neputință. Nu, nu voia să își piardă mințile.
Comentarii aleatorii