Briciul îl am de la bunicu. L-a avut timp de trei luni, pe front, în al doilea război mondial. După trei luni a fost împușcat în piept. A supraviețuit. A murit devreme, la 65 de ani. Niciodată nu a vrut să plece la război. Detesta violența. A trebuit să plece și s-a dus. Toată lumea în sat îi spunea “Domnul Ionel”. Niciodată n-a fost tovarăș.
A mânca vine poftind. Să zicem…
Budincă de macaroane, frișcă și sos de ciocolată, înghețată de mentă, salată a la boeuf, salată de icre fără ceapă, rață pe varză călită, plăcintă cu dovleac, albă că zăpada, cozonac fierbinte cu cacao și nucă, coajă de pâine de țest, fund de brânză proaspătă, nesărată, scoasă din sedila, cireșe, vișine, struguri negri, sorbet de lămâie, piersici moi cu sâmbure roșu, ciorbiță de vițel cu smântâna, etc, șamd.
*
Ieri m-am mușcat de mucoasa obrazului drept. Mă doare de crap. Am fost hulpavă. O nerușinată.
Tatăl lui Druţu Alini se chinuia de mai mult de un an la pat. Lăsa impresia că-i învinuia pe toţi ceilalţi de suferinţa sa, refuzând să le vorbească. Nu-i suporta pe copiii Lacedemonei în preajmă şi accepta din partea Lenuţei sau Lacedemonei doar să-l hrănească şi să-l primenească. Medita neobosit în aerul închis şi scria în câteva caiete groase având marginile ferfeniţă, din care nimeni nu reuşise să citească vreun rând. Dormea cu ele sub cap, le ţinea pe genunchi pierdut în gânduri, apoi scria îndârjit,scrâşnind din dinţi, parcă vărsându-şi în el toată furia neputinţei, toată cerbicia singurătăţii sale.
Comentarii aleatorii