Tot în satul Crăciunivna unchiul Fedea mai păţi o pătăranie, destul de neplăcută pentru el.
Se ducea ca de obicei la târg. Numai că de această dată mergea cu traista-n băţ, iar în traistă ducea un ulcior de cinci litri plin cu smântână. Însă nu i-a fost dat bietului unchieş să ajungă în acea zi la iarmaroc, căci la ieşirea din Crăciunivna se întâlni cu Vasea Cucuruz, împreună cu care lucrese mult timp la pădure.
– Măi, măi Vasulea câte ierni, câte veri au trecut de când nu ne-am văzut? – strigă bucuros unchiul Fedea şi întinse mâna către Vasea, uitând că de fapt taman cu acea mână ţinea băţul de pe umăr, la capătul căruia era legată traista cu ulciorul.
Trecuseră o noapte și o zi, amândouă de pândă, somn pe sponci, imprimeuri pe frunte cu elemenții caloriferelor, vise, amintiri, planuri de viitor, sandwich-uri „la botul calului hămesit”, priviri strălucitoare, discuții și discuții, imagini color despre Revoluție. Dispăruse euforia din "douăș'-doi", a clipelor din care îmi veneau în memorie, conjugate familiar, săriturile și urletele noastre din jurul televizorului, eu și părinții mei, alți ca mine și cei dragi lor, toți convocați spontan să participăm, chiar dacă numai ca figuranți tropăitori și urlători, la schimbarea istoriei.
La întoarcere, atitudinea lui Viorel faţă de Nunucă s-a schimbat şi i-a cam făcut vânt acestuia, trimiţându-l să mai stea şi pe la el pe acasă. Să facă bine să-şi facă apariţia mai rar, dacă se poate, deloc. Nunucă era disperat. În mod sigur Viorel îşi găsise pe cineva. Nu era vorba de proasta aia de asistentă ce-şi făcea vise; cu siguranţă, Viorel se plictisise de ea. Nu-i plăceau gâştele, avea deja una acasă. Era vorba de altcineva mult mai periculos din moment ce Viorel îl ţinea ascuns. Era ceva serios, de data asta.
A răsărit luna... Ea cunoaște povestea fiecărui lucru care s-a pierdut pentru totdeauna... Prin fața ei trec, spre palate cu vârfurile în nori, caleștile de aur și de argint ale primilor, dar și ale celor din urmă povestitori...
La început de noapte, luna-și traversează grădina ca să guste din cuvintele coapte, în a căror sevă îi stau frumusețea și puterea multă, apoi se așează pe cer și ascultă... Cum se apropie caleștile, cum suduie vizitii, cum se dau jos întâi domnișoarele și pe urmă copiii. Iar, la sfârșit, cei ce se înclină și istorisesc peripețiile unui așa drum - aproape nepământesc.
Comentarii aleatorii