povestire

imaginea utilizatorului kalipeto

Nimeni!

... poftim, e un nume care să te poarte prin lume!
Care să te scoată de aici întâi, am dreptate?
Întrebarea s-a agățat de fruntea tatălui meu,
de umerii mamei, de privirile tuturor celorlalți,
a scormonit pământul până la sânge...
Destul, Adândălade să rămână!
Au râs apoi, s-au bucurat până spre dimineață, au adormit
și nu s-au mai trezit niciodată.
Nu e nicio vrajă la mijloc, asta e realitatea și realitatea nu permite
vreun dincolo de care să nu aibă habar toată lumea.
Ești copil, la trei ani toți sunteți copii.

Proză: 
imaginea utilizatorului Giurgesteanu

Lupta cu taurul

În particular, Trică Tălălău - care n-avea un ochi și de aceea i se spunea Chioru lui Tălălău - era un om tare de treabă. Vara muncea cu ziua pe unde apuca să le astupe gura alor săi, că avea o casă de copii. Acu, nu era vorbă, casa-i (din chirpici) nu întrecea ca mărime cantonul Chefereului, de la barieră.
Adesea, aflat în curaj, și la două sute de rom - ăla era, povestea asistenței formată din bețivii satului (Cărbune, Racliș, Bostacă, Bariz, Prună, Mechea și Bodoagă) că, odinioară, fecior la tat-su când era, apuca de coarne taurul nărăvaș, ce sărea prin bătătură, și-l izbea de pământ de-i trecea numaidecât cheful de împuns ori de zburdat.

Proză: 
imaginea utilizatorului dudu

Nimic despre copii. Bunic despre nimic.

Un fel de poveste care nu are nevoie de diacritice.

Cineva, un copil, m-a desenat trist. Realitatea e cu totul alta, dar copiii au viziunile lor despre oricine.
Nu, nu sunt trist mereu, doar atunci… seara spre noapte, noaptea, la mijlocul zilei, uneori vara, deseori toamna, cam toate anotimpurile vin peste mine cu starea aia de imponderabilitate, de excludere, de repetare a uimirii de a nu percepe iluzia fericirii. Tot timpul meu e arondat superbei extinderi a futilului spre malul trecerii.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sapphire

Adăpost al șopârlelor

Am întâlnit o femeie astăzi.

Trec în fiecare zi pe strada aceasta. Vezi casa aceea portocalie cu cei doi copaci tunși în formă de pară pe pajiștea din față?
Toate casele pe care le pot zări de aici sunt portocalii, iar copacii rotunjiți ca niște mingi uriașe de baseball par să fie obsesia cartierului.
Merg în fiecare zi pe lângă acea casă. Îmi duc și îmi iau copiii de la grădiniță. Anne. 3 ani. Natalie, 5. Nici una dintre ele nu are părul meu din păcate. Sunt amândouă brunete. Bine că au luat de la ta-su ochii verzi. Ce spui? Poza asta a făcut-o bărbatu-meu de Crăciun. Urăsc apropierea Crăciunului fără zăpadă. Ai să vezi, e primul tău an aici, nu-i așa?

Proză: 
imaginea utilizatorului Mihaylo

Aproapelui cu ură 9

capitolul 9

În dimineața acelei multașteptate zile de sâmbătă, când urmau să sosească musafirii din Cluj, trenulețul care aparținea Căilor Ferate Forestiere, mai bine spus mocănița nu circula pe ruta Ocna Șugătag – Sighetu Marmației – Coștiui, astfel că Maxim împreună cu fratele său Andrei înhămară iapa și porniră spre Sighet cu căruța.
Când se apropiau de oraș, pe lângă ei trecură în goană două trăsuri.

Prima era condusă de însuși Petru Klontz, lângă care stătea fiul său Iacob, iar pe a doua, împrumutată pentru aceast eveniment de la notarul Cicea, o conducea Dumitru Iufurko, care de ani buni îl slujea credincios pe Klontz.
– Uite cu ce mărțoagă se duce mămăligarul să-și întâmpine musafirii! Ha-ha-ha!... râse cu furie Petru Clontz, în loc de ”bună dimineața!”.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire