Încă nu venise vremea să deranjeze apatia acelui stejar bătrân şi singuratic, pentru a-i sacrifica vâscul. Fructele lui străluceau atrăgător. Era pată de culoare în mohoreala clisoasă. Toate acele drumuri repetate, cu aceleaşi gânduri, având doar un reper vizual, i-au rămas în memorie ca o singură călătorie în momentul în care s-a apropiat zdrobind covorul de ghinde, şi-a sprijinit bastonul de arborele secular, mângâind asprimea scoarţei şi imaginându-şi puncte de sprijin pentru escaladare.
Presimțind că ziua aceea avea ceva neobișnuit, Alex intră pe poarta imensă a facultății cu senzația că iar va lipsi de la aceleași cursuri mai plictisitoare decât după-amiezile în care, dacă nu citea, pierdea vremea prin camera sa din P11, holbând ochii pe pereții igrasioși și ascultând cine știe ce post de radio cu muzică de doi bani. Senzația nu dură nici câteva secunde pentru că, înainte de a o lua pe culoarul care ducea către amfiteatru, Alex se hotărî subit să coboare scările ce duceau către subsolul unde abia se deschisese barul facultății. Ce feeling ciudat avusese când pășise prima oară în acea hrubă, numită bar, unde totuși nu puteai servi nici o băutură alcoolică, dar, mai presus de toate, nu puteai respira normal datorită fumului gros de țigară.
Comentarii aleatorii