Credeam fierbinte-n toate minciunile minţite
De buza ta `nroşită ca pielea unui măr,
Dar iată: mi-e credinţa atâta de cuminte,
Că dragostea din vorbe-ţi se face adevăr.
Se face duh ce iartă aceasta coastă ruptă
Şi-ţi intră ca o pace în suflet şi-n plămâni;
Se face trup, iar carnea-i cu carnea ta se luptă…
Şi de acum căderea poţi doar să o amâni.
Nu-i un păcat această mirabilă-ntâmplare!;
Nici moartea o sentinţă că ştim şi suntem vii!
O să se împlinească demonica lucrare
A şarpelui doar mâine, când ne vom despărţi.
Acum, când adevărul îl am şi-l înţeleg,
Tânjesc după minciuna ce mă făcea întreg.