Sunetul apei care curgea pe burlan nu-l lasa sa doarmă. Îi dădea o stare de melancolie care-i curma somnul. Se încruntă, strânge din ochi și se înfășoară în pătură până la cap...mai pune și o pernă peste urechea stângă. Poate așa o să adoarmă. Zumzăitul aparatului de aer condiționat pus pe încălzire îi dădea starea de toropeală și liniște de care avea nevoie, iar în curând încep să se amalgameze realitatea cu visul. Adoarme.
Îl trezește o picătură de transpirație care-i curgea pe spate, face ochii mari cât cepele și sare din pat nervos. Încă o noapte de insomnie! Afara ploua calm, burlanul încă se aude plăcut iar lumina de la veioză dadea un ton roșiatic-plăcut camerei.
Primul lucru pe care și-l amintea era întunericul. I se păru neobișnuit să se trezească și să fie întuneric. Un întuneric beznă și senzația aceea de ciment rece sub el. În momentele acelea se gîndi că e posibil să fie victima unui coșmar. Închise ochii la loc și încercă să adoarmă și să viseze. Și chiar adormi. Deși era frig. Cînd se trezi din nou era tot acolo. Singurul lucru schimbat era o lumină slabă, difuză plutind ca un abur în jur. Iar locul pe care dormise era chiar ciment. Lumina era așa de slabă încît nu vedea la mai mult de un metru sau doi în jur. Nu îi venea să creadă. Îl cuprinse o spaimă cumplită. Ce căuta acolo? Unde era patul, și camera, sau casa? Fusese răpit? Era o glumă? Un coșm... nu, coșmar nu era. Trecuse de întrebarea asta.
În sfârșit era mai liberă. Nu atât pe cât ar fi vrut el, dar cel puțin erau unul lângă altul în vârful patului. Deși afară era lapoviță și mașinile vâjâiau dintr-o parte în alta, în cameră era destul de cald și liniște, încât amândoi își permiteau să rămână dezveliți, în pijamale și șosete. O asculta citind diverse studii de caz pentru nu știu ce seminar. Avea o voce subțire ca de copil, dar felul grav în care ondula tonalitatea nu numai că îl fermeca, de parcă ar fi fost legănat de valuri, dar îl făcea să înțeleagă imediat despre ce era vorba. Chiar o întrerupsese de câteva ori să o întrebe câte ceva și să comenteze pe marginea cazurilor. Trecuse de douăsprezece și băiatul dormea în camera lui. Robert o ascultase o jumătate de oră, dar era prea obosit și ațipi cufundat în brațele ei.
Prima și ultima experiență legată de beție o am de la cinci ani. Eram o fetiță slăbuță și sufeream de gelozie, ori de câte ori vedeam la cineva cercei. Îi înșiram în minte când închideam ochii, erau aurii sau argintii, lungi, cu pietre albastre sau roșii, lucrate în multe fațete în care se răsfrângea lumina zilei. Erau cercei fermecați, care, imediat ce-i puneai la ureche, te transformau în zână. Nu mai erai tu! Puteai să râzi altfel. Cuvintele erau mai rotunde și tot ce atingeai începea să strălucească.
Mă învârteam prin casă, închipuindu-mi că am acești cercei, cu două bucățele de hârtie colorată, lipite de lobul urechii și în aer plutea magia.
Iarna era blândă, razele soarelui încălzeau fețele noastre luminoase și bârnele podului de lemn de peste Ialomița. Ne strânsesem la marginea satului, lângă casa pădurarului.
Eram vreo 15 inși, flăcăiandri, floarea cea vânjoasă și curajoasă a cetățenilor (pe atunci, încă tovarășilor) localității zdrobite de întinderea câmpiei și ciulinilor ei. De ce ne strânsesem, nici noi nu știam prea bine. Trebuia să facem ceva, era Revoluție sau fusese, numai ea și noi nu, iar sângele ni se încinsese, aprig.
Comentarii aleatorii