Ieșea în fiecare noapte “la plimbare”, spunea ea, desculță și cu rochia lungă măturând ulița de praf, se uita lung la vaca din curtea vecinului până aceasta îi întorcea enervată spatele, apoi pornea în fugă spre deal, împiedicându-se când si când, căzând, ridicându-se, alergând iară, până ajungea în vârf. Acolo, dădea capul pe spate, deschidea larg gura, întindea brațele și un icnet scurt și sec era tot ce se auzea. Lacrimi i se scurgeau pe gât în jos, ajungând pe pieptul uscat, parcă dintr-o încercare disperată de-al înflori. Stătea acolo preț de-un ceas. În aceeași poziție de răstignire falsă. Dar capul stătea plecat și gândurile păreau c-au împovărat și umerii care încet-încet se cocârjau tematori și vinovați.
Înoată. Înoată şi se gândeşte. Se gândeşte şi dă apele la o parte, ca pe nişte oprelişti. Ar fi vrut să se jupoaie de gânduri, ca de nişte părţi cornoase ieşite prin piele. Numai că apa este aşa de prietenoasă, aşa de înţelegătoare. Te lasă să faci cum vrei. Nimeni nu ar fi ajutat-o să înainteze, să treacă, să uite... Alunecă, mai uşoară cu câteva necazuri...
Totuşi, mai aveau ceva în comun. Copiii. Singurul lucru bun pe care îl făcuseră împreună. Orice separaţie totală ar fi fost imposibilă.
Lixandru Găzaru a avut patru copii: trei fete și un băiat. Pe Nela a măritat-o în Tîrgoviște cu băiatul cel mare al familiei Cucu, renumită pentru moara ce vîntura apele Ialomiței. Celorlalte fete le-a ales băieți din sat: Floricăi pe Voicu a lu' Stan Vrabie, iar Vergicăi, pe Ion a lu' Țurcă. Băiatul a vrut să se facă minier și după ce a terminat școala de maiștri, a ajuns în fundul unei mine din Șotînga.
Joi, într-un cabinet de țară. Dubla sală de așteptare a cabinetului doamnei doctor Negrea geme de bolnavi, iar asistenta le ține piept cu greu.
Domnul Rusu tocmai a intrat și se pregătește să arunce asupra asistentei un teanc de hârtii pe care nu știe exact ce scrie sau ce sunt, dar e fericit ca scapă de ele.
- Ați adus analizele? întreabă asistenta scriind într-un registru, răspunzand la telefon, îndrumând pacienții, fiind, în general, multifuncțională.
- Aa… Da. Da, sunt rezultatele. Cred.
- Dați să văd.
Pacientul i le pasează cu o figură gravă și se apleacă ușor deasupra asistentei, în așteptare.
- Poftiți, de la inimă. A zis domnu` doctor că nu merge bine.
- Da.. V-a prescris și tratament.
- … Că merge… Nu știu. Înapoi.
- V-a dat medicamente. O să fiți bine.
Un Audi negru a schimbat banda, a trecut pe mijlocul drumului, între maşini şi a frânat cu putere, claxonând. Dintre intestine mi-a scăpărat un chibrit. M-am oprit şi am aşteptat ca durerea să se calmeze.
Prin geamurile uriaşe, împestriţate de reclame ale fast-food-ului benzinăriei, se zăreau mai multe siluete înşiruite la mese, aplecate şi fluturând din mâini, cu capete înguste şi alungite, furate de reflexele maşinilor în geamuri.
(…)Am trecut strada, am mers prin faţa blocurilor turn, apoi am făcut la dreapta şi mi-am continuat drumul pe o străduţă laterală întunecoasă.
Comentarii aleatorii