Dana se pieptăna. Îi plăceau copiii mult. Anne se uita la părul mamei. Aveau aceleași bucle. Lukas somnoros mânca stafide uscate. Nici nu se schimbase pentru școală. Era plictisit de recordul propriu. Juca 3d mai mult.
- Alles gut? Du-te și te schimbă să nu întârzii!
- Ich will nicht. Bombăni ceva și ieși din cameră.
- Unhöflich... Exclamă Anne râzând. Er ist ein schlecht!
Fata își luă de pe masă Ipodul și se pierdu prin casă. La bucătărie Lukas rătăcea prin frigider. Își alese cerealele. Tocmai atunci o mașină intră pe alee. Și claxonă scurt. Dana ieși repede. Cei doi frați se îmbrățișară strâns.
- Tu trebuie să fii Alexandra, nu?
- Ja. Warum nicht?
- Lexa cred că vrea să te impresioneze, Dana!
14.13. Mihai îşi scoate capul de sub dantela de spumă a valurilor şi se întoarce cu tot trupul în direcţia plajei încercând sa ghicească unde se află prosopul roşu pe care Irina se tolăneşte la soare. S-a ridicat cu câteva minute înainte de lângă ea pentru a nu răspunde la o întrebare iritantă şi brutală, a intrat în apa ce începuse să se răcească şi a înotat fără ţintă, într-o încercare deşartă de a-şi amorţi sufletul. Oare iubirea nu este asemănătoare înotului? se întreabă. Ba da! Nu ajungi să îi cunoşti limitele niciodată! Chiar dacă eşti tentat să crezi că ai ajuns la capătul puterilor, întotdeauna găseşti un strop de putere pentru a-ţi mişca braţele şi picioarele în încercarea de a mai înainta alţi câţiva metri deşi malul este încă foarte departe!
Tolănit într-un leagăn printre perne, sprijină brațul de spătar, către o îngereasă cu două rânduri de aripi, din Ordinul Purificat al Virtuților. Aceasta îl privește pe sub gene, îi zâmbește și își umflă pieptul sub mantia lungă din păr de cămilă. Îi spune că-l va durea puțin. Șterge cu vată muiată în spirt, apoi înfinge acul în venă. Cerneala roșie pătrunde în trup și se împrăștie prin artere. El își întoarce capul, se strâmbă, ridurile dipuse radial în colțul ochilor ar trebui să o neliniștească pe servitoarea cu șolduri legănate.
-Destul îi spune
-Pleacă! îi spune
-Nu uita deseară să vii să mi te oferi!
Îngereasa cade în genunchi, își lipește fruntea de vârful piciorului său, își strivește buzele de mătasea papucului, prin care degetele se conturează vag.
Nu am încercat niciodată să îți scriu despre nopțile mele aici. Stau cu fereastra deschisă și îi ascult pe tataie și pe mamaie vorbind pe bancă, afară. Aud de fapt doar vocea lui, puternică, gravă ca pământul și, din când în când, vocea ei, aproape o iluzie, moale și învăluitoare. Mușc dintr-un măr verde, cald încă. Întuneric, iar întunericul îmi aduce întotdeauna aminte de zăpadă. De tataie trăgându-ne cu sania, seara târziu, pe mine și pe soră-mea. Ne înfășura picioarele într-o pătură, pregătită de mamaie, iar noi ne strîngeam una pe alta în brațe și ne imaginam că sania noastră e trasă de un uriaș. Mă întrebam de ce nu lasă umbrele noastre urme în zăpadă. Îmi înghețau mâinile întotdeauna.
De ce l-or fi poreclit Lenin, nu se poate spune cu precizie. Un vlăstar dintre fiii satului care a ajuns pe căi mai ocolite la oraş. Fiecare om cu istoria lui. Ori fiindcă era o asemănare între barba lui poate prea îngrijită şi cea a sus-numitului personaj istoric, ori fiindcă amintirea omului politic bântuia prea puternic în vremea de odinioară în cătunul mic şi paşnic. Eu nu l-am cunoscut decât din poveşti, răsturnate pe masă grămadă când ne adunam cu toţii, obosiţi după o zi de muncă. Şi timpul a cernut uitarea peste ele.
Comentarii aleatorii