Să fi fost prin șapteș`trei, după sărbătorile de iarnă, când își dăduseră drumu` nunțile - și câte două de-odată, ținând de duminică până marți. Pe-atunci, gardurile nu se vedeau din omăt și nimeni nu făcea antigripal.
De la o nuntă, din Vascanii de peste deal, prin troiene și viscol, se întorceau în miez de noapte, pe câmp, Maria și Ghiță Hohan. Dar acasă n-au mai ajuns niciodată. O săptămână-ncheiată au bâjbâit după ei sătenii
cu Mitriță, singurul lor fecior, răscolind omătul. “I-or fi mâncat lupii”, ziseră unii și s-au oprit cu toți din căutat. Doar lui Mitriță i se părea că-i aude tânguindu-se de sub troiene. Părăsit de ceilalți, mergea singur în lan și săpa omătul, iar în urmă vântul îl făcea neted, la loc.
Eu nu cânt. Oamenii însă mă aud cântând. În special copiii. Umblu străin prin oraș. Caut priviri. În noaptea aceasta a plouat, blocurile, casele, mașinile, trotuarele, copacii murdari s-au micșorat, s-au înnegrit. Dimineața am dat nas în nas cu o privire verde-albăstruie, îmbrăcată cu un palton roșu. Roșu! Mă fascinează culoarea asta. Mâinile mele nu-s niciodată roșii. Spun unii copii că am gura roșie, dar eu nu știu. Am găsit odată un creion colorat în buzunarul de la haină, probabil ca mi-l strecurase o fetiță căreia îi povestisem despre acele de brad. L-am ținut cu teamă în mână, am întors buzunarul apoi pe dos: nu se murdărise. Apoi mi-a venit o idee și, cu sete, am apropiat vârful creionului de pantalonul alb și-am tras. Nimic. Vârful roșu nu lăsa nici o urmă.
Am uitat fereastra deschisă. Las-o așa, te rog, să intre răcoarea nopții! Doar știi că nu-mi ajunge aerul. Nu, în seara asta nu am chef de vin. Aș bea un ceai fierbinte. Din ăla care îți place ție. De fructe. Apoi, o bere rece, nefiltrată. Normal că am luat, dar am pus-o la congelator pentru vreo cincisprezece minute. Nu, nu mi-e somn, dar vin lângă tine, dacă îți este atât de frig. Aș fi stat ceva mai mult pe net, dar nu-i bai. Apar imediat. Să nu adormi fără mine! Gata, am închis.
parc-ar sta să plîngă dimineața fără zăpadă
prin geamul laboratorului de fizica energiilor înalte clipesc luminile panoului pentru a pune în evidență reacții care se presupunea că au loc la energii foarte mari au trebuit să fie construite acceleratoare de particule din ce în ce mai sofisticate înțelegerea structurii nucleului identificarea familiilor de leptoni matricea particulelor elementare și apoi neutrinul o masă foarte mică fără o marcă distincitivă atîrnată pe undeva nedefinit o haină modestă menită însă ca la simpla apariție să dezlege senzația eliberării de diverse constrîngeri
Drumul până la Kemerevo prin colţii de sticlă gofrată ai viscolului a fost ca un vis spulberat de gândurile şi planurile pe care Savastie şi le încropea pas cu pas. Purta o manta din postav de culoarea şofranului, căreia mâna gingaşe a Olgăi Ivanovna îi ataşase la Iulişka, croitoreasa, un guler din blană de vulpe. Tatăl ei, Andrei Pavlovici Goncearov, era unul dintre împătimiţii vânători din pădurile stufoase ale Tomskului. La plecare, Olga îşi fremătase frunzişul plopilor din ochii ei trişti, mângâind unduirea blănii ruginii şi şoptindu-i timid: „Când veţi călători, să vă imaginaţi că toată căldura inimii şi mâinilor mele va drumeţi cu dumneavoastră!”.
Comentarii aleatorii