În particular, Trică Tălălău - care n-avea un ochi și de aceea i se spunea Chioru lui Tălălău - era un om tare de treabă. Vara muncea cu ziua pe unde apuca să le astupe gura alor săi, că avea o casă de copii. Acu, nu era vorbă, casa-i (din chirpici) nu întrecea ca mărime cantonul Chefereului, de la barieră.
Adesea, aflat în curaj, și la două sute de rom - ăla era, povestea asistenței formată din bețivii satului (Cărbune, Racliș, Bostacă, Bariz, Prună, Mechea și Bodoagă) că, odinioară, fecior la tat-su când era, apuca de coarne taurul nărăvaș, ce sărea prin bătătură, și-l izbea de pământ de-i trecea numaidecât cheful de împuns ori de zburdat.
"2. Miss Management" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&quo
îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineața la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puțin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi și cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puțin ca să o vadă unde intră, la bancă, așa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobișnuit de subțiri, sânii mici, aproape inexistenți, dar distincția și-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.
Se întunecă din ce în ce mai mult.
- Pe unde o luăm?
Îi dau taximetristei traseul și îi explic principalul deziderat: să ajungem repede, indiferent cât ar fi de ocolit. Să nu intrăm pe străzi unde să nu mai putem face stânga-dreapta. Să nu rămânem blocați în trafic. Am claustrofobie, explic. În fiecare dimineață.
Butonez deja la blackberry. Am întârziat și au început să curgă mailurile. Tipa mă privește în oglinda retrovizoare.
- De ce n-am intrat de la început pe Vatră dacă tot aici ați vrut să ajungem?
Ridic încet capul. Vatra e aproape liberă, are dreptate.
- Am ajuns să fac statistici. De obicei e foarte aglomerat aici.
- De ce nu vă ascultați și intuiția din când în când?
Un apartament standard construit în perioada comunistă. Un mic apartament de trei camere cocoţat la etajul 10 al unui bloc cu 10 etaje. Cerul deasupra. Acelaşi cer al tuturor, indiferent unde s-ar afla situaţi geografic. Un cer comun ce înglobează toate visele, speranţele, rugăciunile, disperarea... Jos, praful, asfaltul ce se topeşte vara atunci când căldura uneşte cerul cu pământul, pubelele cu gunoaie, cojile de seminţe scuipate de cei care stau de vorbă în faţa blocului, câteva buruieni murdare şi din loc în loc, înşiraţi în linie dreaptă, tei. Parfumul lor însă, este înăbuşit de mirosul maşinilor parcate, de fumul din bucătăriile în care se prăjeşte ceapă, de roşiile putrede aruncate din magazinul de legume de la parter, şi aşa mai departe.
Mulţi oameni obişnuiţi trec prin momente întunecate şi nu au niciodată privilegiul să le povestească altora, pentru a mai uşura desaga amintirilor, pentru a lăsa o rază de soare curat să dezinfecteze duşumeaua umedă şi murdară pe care păşesc cu picioarele desculţe.
Comentarii aleatorii