Devenea tot mai rece dimineața aceea. Fiara ucisese din nou și nu putea să creadă că de data aceasta chiar el era cel răpus. Îi vedea cornul mânjit de sânge, clătinând liziera pădurii, ori erau doar ochii lui tulburi în care se muta încet ceața. Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.
Își crezuse pieptul o scorbură seacă, dar acum un fluid roșu i se revărsa de acolo, ca o mare ce nu mai voia să-l locuiască. Bătaia se stingea din tâmple și era tot mai liniște de parcă nu se întâmplase nimic, ori de-abia acum lucrurile intrau în făgașele lor. Erau ciocârlii în iarbă, dar murea și știa asta.
Nu îi este teamă. Copilul însă, smuls brusc de la masă, nu înțelege. Urlă și râde în același timp. Strigă după bărbat „tati, tati”, râzând. Fără să se oprească, trece la plâns. Vreau să-mi termin friptura maaaamiii.
Ea aleargă. Tremură. Cineva sau ceva tremură. Asfaltul. Picioarele ei, cuprinse de apă. Mai are picioare. Sau sunt doar o prelungire a cimentului fierbinte, topit. Copilul agățat ca o liană de trupul ei.
„Acesta este un film.”
Taci mami taci mami taci.
Furnici. Mărunte, negre, rotunde, un lanț nesfârșit de ură. Își simte pieptul plin de transpirație, șerpi de apă care i se strecoară prin pori, oprește-te taci oprește unde te duci nu mai vorbi la persoana a doua cu tine femeie nu-i nici un film e nenorocita ta de viață, pune mâna și trăiește, drege, repară, lipește.
Bătrânele îşi plecară capetele şi înaintară. Înfipseră bastoanele în ţevile-suport din colţurile ringului, apoi păşiră pe suprafaţa de gresie şi se opriră în faţa bărbaţilor.
Nasturii sacourilor se desfăcură, cămăşile foşniră trase pe braţe, încheieturile noduroase se flexară sub bretelele maiourilor umezite de sudoare şi piepturile slăbănoage, tivite cu păr rar, se umflară, clătinând din pielea flască a pectoralilor.
Coborând în sat pe cărarea de pe Dealul Cornului, unchiul Fedea de abia îşi târa piciorul stâng după cel drept, pornise de acasă cu dreptul ca să îi meargă bine, deşi nu prea credea că ar putea să-i meargă bine într-o zi de marţi când te cheamă preotul, primarul şi pădurarul „să treci urgent” pe la ei.
Era o dimineata curata,fara pasari.Nicio miscare,niciun zgomt nu tulburau linistea in care visele lunecau usor,usor,spre trezie.
Benedict gemu incetisor.Trecea dintr-un vis inaltul,trecea din locuri neguroase,din umbra,in spatii mustind de culoare si parfum.Mirosea in visul ei ultim a iasomie.Cercuri violacee,spirale de un albastru crud,arabescuri in tonuri rosiatice,sfere aurii umpleau locul din vis in care se gasea,in care se rotea,mirat.Si zbura printre acele forme impalpabile.Plutea.
Rase-un ras mic..Isi aduse aminte ca bunica ii spusese odata:"Cand un copil rade in somn,viseaza ingeri."Oare cand fusese asta?In alta viata,in alt vis poate?Umbra ei adie in preajma.Benedict crede ca,abur cald,ea pluteste intr-un spatiu asemanator,intr-un spatiu vibrand.
Comentarii aleatorii