Am rămas aceiaşi oameni. Neschimbaţi. Ea cu zâmbetul ei foarte rotund. Din poza color. El cu părul uşor ondulat. Ea cu ochelarii cei noi, clarvăzători. El cu timiditatea exprimării. Ea cu echilibrul cuvintelor. El mai tătânesc. Ea adolescentă culegând dragostea de pe câmp într-un buzunar mare. El dumnezeiesc. Ea împăciuind, luptând, rugând, străduind, adunând comunitatea în templul poeţilor. El de-un aer foarte oriental. Ea în duel liric cu el.
Dacă la aparat tot s-a anunțat că este revoluție și, pe deasupra, afară era o moină care îi scotea din case până și pe cei mai leneși, sătenii din Glodenii Mari și-au zis să nu stea așa, ca proștii. Era cumva chip de rostuială, numai să te miști repede ... Bucăți de acoperiș smulse de pe grajdurile ceapeului, iesle, marmite, parii staulelor, dale de beton, spalieri de vie, scânduri, țevi de udat, pompe, dar câte altele nu, puteai să vezi apoi mai în toate ogrăzile. Și după câteva luni unii rupeau bucăți din zidurile fermei zootehnice, după care curățau cărămizile de mortar cu ciocanul și dalta, încercând să le recupereze cât mai întregi.
Copilaşul nostru aleargă pe plaja cea demult pustie, încercând să urmărească, cu mânuţele lui dolofane, făgaşul sărat al undelor marine, în timp ce, dragul de el, cu picioruşele lui bucălate, boncăluieşte, de minunăţie, în apa mică de la ţărm. În fapt, este o dimineaţă tânără lui Yuè-Juillet cel de apă de trandafir, care tocmai a fost plămădit, ca picioarele Afroditei, din spumele jucăuşe ale undei. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ultima vreme cu pescăruşii. Sunt din ce în ce mai gălăgioşi. Îmi pun şalul pe umeri, şi mă grăbesc să ajung ca să îl cuprind pe Mihai cu mâna asta ofilită, de ceară, pe care tu ai aşezat un inel argintiu, asemeni nisipului acestuia calin, atunci, demult, atât de demult, că nici nu mai pot şti, cu precizie, când.
Se uita în oglindă de foarte aproape şi plângea. Lacrimile se scurgeau peste porii ce ochiului extrem de critic îi păreau cratere. Nasul îi era lucios şi plin de puncte negre. Se apucă să le stoarcă cu furie, până începu să-i pulseze. În ce hal am ajuns! Cât de neglijentă sunt! Ce privire severă am! Tinereţea sa îşi pierduse stelele, vitalitatea sănătoasă,plusul- aripile de care ai nevoie să te ridici deasupra lucrurilor ca să le vezi mai bine, din unghiul vulturului. Acum mai vedea doar din unghiul furnicii. Cuibărită în terminaţiile nervoase, deprimarea, produs al răutăţii lumii în care trăia, încerca să închidă obloanele cu forţa, dar nu reuşea, din contră pupilele mai rău se măreau absorbind mai multă lumină. Vă urăsc pe toate! Muriţi mă, muriţi!
întîi a venit o maşină roşie cu o girafă la volan. fredonînd i live my life for you girafa a clipit cam obraznic pentru gustul meu - ce mai faci Mişule? nu i-am răspuns. cum să răspunzi unei girafe care îşi scoate capul prin plafonul maşinii are picioarele din spate înfipte în carburator şi dă din coadă prin ţeava de eşapament? oricum creierii îmi zumzăiau ca o piatră de polizor! fii atent Mişule mi-am zis, piatra asta se sparge nu e bine fixată pe ax, auzi cum bate. şi chiar s-a spart. atunci au venit escadrilele de licurici, parcă erau Stukas-uri în picaj.
Comentarii aleatorii